Primarul din Câineni, Ion Nicolae, are la dispoziţie 10 miliarde de lei vechi pentru reabilitarea dispensarului

duminică, 30 iulie 2017

 

Prin programul PNDL 2, primarul comunei Câineni, Ion Nicolae, a primit de la Guvern suma de circa 10 miliarde de lei vechi pentru proiectul „Reabilitare Dispensar uman, comuna Câineni, județul Vâlcea”. Primarul Ion Nicolae a declarat că are în vedere demararea în acest an a unor lucrări de asfaltare a drumurilor de interes local, de reabilitare unui drum forestier, dar şi de reabilitarea dispensarului uman. „În luna februarie, am depus deja două proiecte pe Ordonanţa 28, respectiv pentru reabilitarea dispensarului uman. Până acum nu era nici o măsură prin care să reabilităm dispensarele. Cel de-al doilea proiect este legat de asfaltarea drumurilor de interes local, pentru încă 8,2 kilometri. Am realizat 7,5 km în anii precedenţi, iar acum cu cei 8,2 kilometri ar însemna întreaga suprafaţă de drumuri de interes local asfaltată şi am încheia o problemă foarte importantă. Cei 8,2 kilometri de drumuri sunt în toate satele. În prima etapă, cei 7,5 kilometri, am asfaltat drumurile principale, arterele principale din fiecare sat, drumuri care duceau la şcoli, la biserici, la cimitire, rămânând cele de la periferie. Un alt proiect pe care l-am depus acum patru luni este pentru reabilitarea drumului forestier. Vrem să reabilităm drumul forestier din Boia, drumul care se desprinde din DN 7 D, trece pe la Mănăstirea Boia şi duce până în Boia Mare. Este proiect european cu un milion de euro finanţare. Proiectul s-a depus şi am înţeles că sunt şanse foarte mari să primim finanţarea. Din ce am discutat cu consultantul, nu sunt foarte multe proiecte. Am înţeles că sunt până în 30 de proiecte depuse la nivel de ţară, ceea ce înseamnă că sunt şanse mari să luăm finanţare”, a precizat Ion Nicolae, primarul comunei Câineni. Primăria comunei Câineni va demara lucrările de reabilitare a Şcolii Gimnaziale din satul Câinenii Mari, investiţie ce se va realiza cu fonduri din bugetul local şi care se va ridica la suma de 3,2 miliarde de lei vechi. „Începem reabilitarea Şcolii Gimnaziale din Câinenii Mari. Chiar zilele trecute a venit firma cu care vom executa lucrarea şi ne-a făcut un deviz estimativ. Marţi, 27 iunie, am avut şedinţă de Consiliu Local, unde am prezentat devizul. Se va lucra la schimbarea acoperişului şi la izolarea clădirii”, a precizat Ion Nicolae, primarul comunei Câineni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe