|joi, august 17, 2017
  • Follow Us!

Autorităţile din Vâlcea vor să înfiinţeze linie telefonică pentru sesizarea taximetriei ilegale 

Florian-Marin-680x365_c

 

Autorităţile din Vâlcea vor să înfiinţeze o linie telefonică la care societăţile din judeţ, care efectuează transport în comun să poată sesiza fenomenul taximetriei ilegale, iar echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi şi angajaţi din transporturi vor supraveghea rutele importante.

Autorităţile din Vâlcea vor să înfiinţeze linie telefonică pentru sesizarea taximetriei ilegale

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Vâlcea, în urma discuţiilor, prefectul Florian Marin a propus înfiinţarea unei linii telefonice, la care societăţile care efectuează transport în comun să poată sesiza fenomenul taximetriei ilegale.

De asemenea, vor fi alcătuite echipe cu reprezentanţi ai poliţiei, jandarmeriei, prefecturii, firmelor de transport şi ai administraţiei locale, care să supravegheze transportul pe rutele importante din judeţ, care să poată lua măsuri acolo unde se efectuează această activitate ilegală.

„În prima jumătate a lunii august, vor fi transmise de către societăţile de transport persoane şi reprezentanţii instituţiilor ce au legătură cu acest fenomen, propuneri de modificări legislative, care să fie înaintate parlamentarilor, pentru diminuarea şi posibila stopare a acestui fenomen. Totodată s-a convenit ca în prima parte a lunii septembrie, să se organizeze o nouă şedinţă, în care să fie analizate efectele şi impactul activităţilor derulate în concordanţă cu cele stabilite la această întâlnire”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea, Alexandru Concioiu.

Joi, la Prefectura Vâlcea a avut loc o întâlnire pe tema fenomenului taximetriei ilegale din judeţ, la care au participat reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei şi ai firmelor de transport care efectuează această activitate la nivelul judeţului, dar şi primari şi alte persoane cu responsabilităţi în domeniu. (Mediafax)

 

Leave a Response