Primarul Constantin Cîrstina are alocată suma de 1,7 milioane euro pentru alimentare cu apă în două sate din Orleşti

duminică, 23 iulie 2017

 

Potrivit comunicării oficiale a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Primăriei comunei Orlești, județul Vâlcea, i-a fost alocată suma de peste 7,4 milioane de lei (1,7 milioane de euro) pentru obiectivul de investiţii „Alimentare cu apă, canalizare și stație de epurare, satele Scăioși, Aurești, comuna Orlești, județul Vâlcea”. În luna martie, primarul comunei Orlești, Constantin Cîrstina, a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene un proiect privind finanțarea obiectivului de modernizare şi extindere a sediului primăriei. „Se impun de urgenţă anumite investiţii în acest spaţiu”, a spus primarul Constantin Cîrstina. Anul trecut, primarul liberal al comunei Orleşti, Constantin Cîrstina, a reuşit elaborarea strategiei de dezvoltare a localităţii, strategie care are incluse o serie de proiecte pentru mandatul acesta. Proiectele incluse în strategia de dezvoltare sunt fie în derulare, fie vor fi demarate în următorii ani. Astfel, printre investiţii se află modernizarea prin betonare a drumurilor de exploaţie agricolă Scaioşi-Lunca, Cireşului-Aureşti cu pod peste pârâul Nisipoasa; Saraolu - Crisasca - Crucile Slavului şi Sureşti - Lac (Dealul Fişcălia), etc. Tot printre proiectele de dezvoltare a comunei se numără şi extinderea reţelei de apă şi canalizare, dar şi modernizarea centrului civic, acţiune care a început încă de anul trecut în Orleşti. Alte proiecte incluse în strategia de dezvoltare a Orleştiului sunt: modernizarea Şcolii Gimnaziale Orleşti; înfiinţarea unui centru multifuncţional (cămin de bătrâni în curtea Parohiei Orleştii de Sus, fosta şcoală generală cu clasele I-IV); amenajarea trotuarelor şi modernizarea şanţurilor pe toată lungimea drumului judeţean între Zăvideni şi Scundu; continuarea asfaltării străzilor nemodernizate; finalizarea lucrărilor la biserica din satul Scaioşi şi modernizarea iluminatului public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe