Consiliul Local a aprobat alocarea a 8,9 milioane euro pentru reabilitarea iluminatului public din Râmnic

miercuri, 19 iulie 2017

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 14 iulie 2017, a aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare instalaţii de iluminat public în Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv realizarea unei canalizaţii subterane noi aferente reţelelor electrice şi de telecomunicaţii”, la valoarea totală de 40,16 milioane de lei, respectiv 8,9 milioane de euro. În ceea ce priveşte situatia existenta a iluminatului public, în municipiul Ramnicu Valcea s-au executat eforturi pentru menţinerea sistemului de iluminat public in fuctiune si in stare buna, s-au executat lucrări de modernizare locale, pe străzi sau in zonele de blocuri. În zonele unde sistemul de iluminat era precar sau lipsea s-au făcut modernizări ale sistemului de iluminat sau extinderi prin utilizarea de stâlpi metalici noi, reţele subterane si aparate de iluminat care utilizeaza surse cu descarcare la inalta presiune in vapori de sodiu. S-a urmărit utilizarea de aparate de iluminat de cea mai buna calitate, dar din motive economice unerori s-au achiziţionai si aparate de iluminat mai ieftine avand gradul de protectie si rezistenta la impact scăzute. Iluminatul public este realizat pe structura de stâlpi si reţele de alimentare cu energie electrica clasice si torsadata sau subterana si constituit din 8240 stâlpi si 7220 aparate de iluminat. Situatia propusa prin tema de proiectare si caietul de sarcini este urmatoarea: dezafectarea reţelelor de iluminat pe strazile/locatiile unde se va realiza o instalatie noua; reabilitarea instalaţiilor de iluminat public, prin inlocuirea echipamentelor (stâlpilor si lămpilor de iluminat) cat si a cablurilor aferente pe toate străzile si bulevardele pe care nu s-a intervenit in ultima perioada si unde durata de viata a instalaţiilor este aproape expirata; realizarea canalizatiei electrice subterane impreuna cu cea de NETCITY pentru fibra optica existent, care la aceasta data in mare parte este pozata aerian pe stâlpii de iluminat (dimensionarea canalizatiilor va asigura pozarea tuturor instalaţiilor electrice si de telecomunicaţii existente aerian pe stâlpi, in subteran); se va avea in vedere cuprinderea in documentaţia tehnico-economica a lucrărilor de extindere, respective de completare a iluminatului public (cabluri noi, stâlpi, lămpi, etc) in zonele unde este necesar; se va realiza instalatii performante, cu consum redus de energie electrica si cheltuieli de intretinere cat mai reduse. Utilizarea aparatelor de iluminat cu LED conduce Ia reducerea cheltuielilor de intretinere, deoarece nu mai este necesara inlocuirea periodica a sursei de lumina, singurele interventii necesare fiind pentru curatarea periodica a pârtii optice (care trebuie facuta si in cazul aparatelor clasice) si eventualele interventii la sistemul de alimentare cu energie electrica. Eficientizarea sistemului de iluminat public si reducerea consumului de energie electrica pentru iluminat se poate face prin utilizarea unui sistem de dimming. În ultima perioada s-au efectuat lucrări de modernizare ale sistemului de iluminat prin utilizarea de aparate de iluminat cu LED pe Calea lui Traian zona stradala si parţial in zona pietonala (in zona centrala mai aglomerata) concomitent cu inlocuirea stâlpilor de iluminat si a reţelei de alimentare subterana. Stâlpii montati in ultima perioada sunt stâlpi metalici (din raţiuni economice probabil) incastrati, alimentati din reţea subterana. Se evidentiaza astfel lucrările de modernizare si extindere a sistemului de iluminat public realizate pe străzile: Dem Radulescu, Ostroveni, Aurelian Sacerdoteanu, Patriarh Iustinian Marina, George Bacovia, Intrarea Sudului, Calea Bucureşti, Calea lui Traian şi altele. Durata de realizare a investiţiei este de 20 luni, iar sursa de finanţare a investiţiei reprezintă fonduri externe şi bugetul local al Municipiului Rm. Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe