Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” la Catedrala Arhiepiscopală

miercuri, 12 iulie 2017

 

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit în Catedrala Arhiepiscopală Slujba de Priveghere de toată noaptea, după rânduiala Sfântului Munte la sărbătoarea Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița”.

Reafirmând rolul privegherii ca fiind esențial în viața ascetică prin descoperirea în sufletele ostenitorilor „a inimii înfrântă, blândă și smerită, prin alungarea gândurilor rele și îmblânzirea patimilor”, Chiriarhul Râmnicului a săvârșit, în continuare, Sfânta Liturghie.

În cuvântul duhovnicesc de binecuvântare și îmbărbătare a tuturor celor care și-au ostenit trupul în priveghere și rugăciune, Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Maica Domnului este o Icoană Vie a Bisericii și de aceea o avem ca pe o permanentă ajutătoare și ocrotitoare a monahilor și mirenilor care împodobesc icoanele sale cu rugăciuni de mulțumire. Maica Domnului devine ocrotitoare a celor care priveghează, întrucât ea însăși și-a trăit viața într-o stare de trezvie, în post și rugăciune, în ascultare față de Dumnezeu. Urmând Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne facem părtăși bucuriilor duhovnicești pe care ni le împărtășește la momentele de sărbătoare și în toată viața noastră și să rămânem încredințați că ne pregătim pentru ca Hristos să Se sălășluiască prin lucrarea Duhului Sfânt, în sufletele noastre”.

La slujba de priveghere a participat mulţime de credincioşi care au venit spre a aduce prinos de cinstire şi a înălţa rugăciuni Maicii Domnului  înaintea Icoanei Prodromița, a cărei copie a fost așezată spre închinare în Catedrala Arhiepiscopală la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în anul 2015.

Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa” (Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, aflată la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul - Prodromu de la Sfântul Muntele Athos din Grecia.

În anul 1863, în timpul lucrărilor de ridicare ale schitului Prodromu, ieroschimonahul Nifon căuta un iconar care să zugrăvească pe lemn de tei o icoană a Maicii Domnului care să fie pictată potrivit rânduielilor bisericești: citirea zilnică a Acatistului Maicii Domnului, post negru cu o singură masă pe zi la sfârșitul lucrului, înfrânarea de la mânie, mândrie și păcate trupești, precum şi celelalte rânduieli.

Cuvioșii Nifon şi Nectarie l-au găsit pe iconarul Iordache Nicolau, om evlavios şi cu frica lui Dumnezeu. Acesta s-a încumetat să picteze icoana şi a început pictarea icoanei la Mănăstirea Bucium din Iași.

Astfel că, în câtva timp, a ter­mi­nat veșmintele şi ce­lelalte părți ale icoanei, lăsând ca Sfin­te­le Fețe să le fa­că pe urmă, după cum este sistemul artei zugrăvirii. Deși era un pictor cu experiență, nu reușea să realizeze Sfintelor Fețe ale Fecioarei Maria şi a Pruncului Iisus din brațele ei. Speriat și mâhnit că poate şi-a uitat meșteșugul sau o voință mai puternică se opune, acoperă icoana, încuie atelierul si amână totul pentru a doua zi. În dimineața următoare, rămâne uimit că icoana era desăvârșită, fără să înțeleagă cum se petrecuse această minune. Pentru a da mai multă credibilitate minunii, iconarul a lăsat şi o mărturie scrisă: "Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iași, am zugrăvit această sfântă icoană a Maici Domnului cu însăși mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit din potrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoana. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune".

Dimensiunile icoanei sunt de 100/70 cm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii cum că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se.

De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe