Primarul din Muereasca, Ion Ungureanu, va începe modernizarea drumurilor comunale pe o lungime de 5,8 km

duminică, 9 iulie 2017

 

În luna august, primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu, va demara lucrările privind modernizarea şi consolidarea drumurilor comunale. „Încă din primăvara acestui an, am făcut adrese şi o solicitare către Ministerul Dezvoltării pe Ordonanţa 28 cu privire la asfaltarea şi modernizarea unui tronson de drumuri comunale în lungime de 5,8 km. Să sperăm că găsim înţelegere acolo şi vom primi finanţare. Intenţionăm ca din luna august să demarăm lucrările privind modernizarea drumurilor din localitatea noastră. Tot la Ministerul Dezvoltării avem un proiect de canalizare pentru localitate care sperăm să fie finanţat şi el, imediat ce vom termina alimentarea cu apă şi vom transmite documentaţia finală. Normal aşa ar trebui să se întâmple, iar acolo unde avem apă să avem şi canalizare. Imediat ce vom finaliza proiectul de alimentare cu apă vom face cel puţin 100 de branşări şi apoi vom preda sistemul operatorului regional Apavil, cu ajutorul căruia vom demara şi lucrările pentru extinderea sistemului în toată localitatea”, a spus primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu. Atracţiile turistice cu care este înzestrată comuna Muereasca vor fi puse în valoare de administraţia locală prin crearea unei infrastructuri necesare pentru ca toate obiectivele să poată fi vizitate de turiştii care vin la Mânăstirea Frăsinei. Cele trei izvoare tămăduitoare aflate în preajma Mânăstirii sau miracolul de sub munte, apărut de curând sub forma unui sfinx vor fi următoarele puncte turistice menite să încânte pelerinii şi turiştii care aleg să vină la Mânăstirea Frăsinei. Primarul Ungureanu acordă atenţia cuvenită şcolilor şi grădiniţelor, creând condiţii optime copiilor din localitate; „La Şcoala din Muereasca de Sus, la baza sportivă am vrea să punem gazon sintetic. În urmă cu aproximativ trei ani acolo s-a produs o alunecare de teren. Noi am făcut consolidare de maluri în zona respectivă şi am amenajat şi baza sportivă, dar mai avem de pus acest gazon sintetic. Cred că anul acesta vom reuşi să facem şi acest lucru”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe