|joi, iulie 27, 2017
  • Follow Us!

Întreaga conducere a unei primării din Vâlcea, trimisă în judecată pentru fraudă cu fonduri europene 

6270_image_article-387x290

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti anunţă trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Dumitru Drăghici, Vasile Miu şi Elena Cernea.

Cei trei sunt nimeni alţii decât liderii primăriei din comuna Sălătrucel, judeţul Vâlcea. Primarul Dumitru Drăghici, viceprimarul Vasile Miu şi secretarul Primăriei, Elena Cernea, au fost trimişi în judecată pentru fraudă cu fonduri europene în formă continuată – mentioneaza secundatv.ro

Conform procurorilor DNA, “inculpaţii Drăghici Dumitru şi Miu Vasile, beneficiind de sprijinul inculpatei Cernea Elena, au prezentat cu rea credinţă, în perioada 2007-2009, în numele Consiliului local Sălătrucel, documente şi declaraţii false, inexacte/ incomplete la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea, în cadrul cererilor de sprijin financiar pe suprafaţă.

Aceasta, în condiţiile în care Consiliul local Sălătrucel nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate, nefiind utilizator al terenurilor cu destinaţia de pajişti permanente pentru care s-a obţinut sprijinul financiar, nu a desfăşurat propria activitate agricolă. Mai mult, în temeiul unor hotărâri de consiliu local, s-au încasat taxe de păşunat de la locuitorii comunei, utilizatorii reali ai terenurilor.

Cu toate acestea, prin documentele false, inexacte, incomplete depuse la A.P.I.A., inculpaţii au creat aparenţa legalităţii demersului lor şi a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, astfel că în perioada 2007-2009, Consiliul local Sălătrucel a obţinut pe nedrept, potrivit deciziilor de plată emise de A.P.I.A, suma totală de 654.707,38 lei.

În cursul urmăririi penale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 575.139,46 lei (reprezentând diferenţa dintre suma totală de 654.707,4 lei plătită Consiliul Local Sălătrucel şi suma debit aferentă campaniilor 2007 şi 2008 în cuantum total de 79.567,92 lei recuperată integral de A.P.I.A. prin plata voluntară efectuată de consiliu).

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Drăghici Dumitru şi Miu Vasile”.

Dosarul va fi judecat de magistraţii de la Tribunalul Vâlcea.

Culmea este că cei trei au mai fost trimişi în judecată în 2014 într-un dosar asemănător, în care au fost acuzaţi de un număr mai mare de infracţiuni, dar şi că au prejudiciat APIA Vâlcea cu peste 1,3 milioane de lei.

Leave a Response