Primarul din Horezu, Nicolae Sărdărescu, se apleacă asupra problemelor comunităţii marginalizate din satul Romanii de Sus

miercuri, 21 iunie 2017

 

La iniţiativa primarului oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, Consiliul Local a avizat marţi, 20 iunie 2017, proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 31/15 septembrie 2016 privind aprobarea acordului de parteneriat, contribuţiei proprii şi bugetului proiectului „Abordare integrată a dezvoltării comunităţii marginalizate din satul Romanii de Sus, oraşul Horezu - AID HOREZU” în cadrul Programului Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020. În primăvara acestui an, primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, a depus 10 proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală la Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi în cadrul fondurilor europene, valoarea totală estimată fiind de 55 milioane de lei. Acestea sunt: „Reabilitare, modernizare şi dotare corpuri de clădiri din cadrul Spitalului orăşenesc Horezu, judeţul Vâlcea” (18,17 milioane de lei); „Reabilitare şi modernizare strada I. Gh. Duca, km 0+000 - 5+000 din oraşul Horezu” (11,24 milioane de lei); „Modernizare strada Mircea cel Bătrân, cu lărgire la 4 benzi de circulaţie în oraşul Horezu, judeţul Vâlcea” (2,21 milioane de lei); „Amenajare Târg săptămânal Horezu” (1,26 milioane de lei); „Construire Piaţă agroalimentară în oraşul Horezu” (3,64 milioane de lei); „Modernizare iluminat stradal în oraşul Horezu” (622.796 lei); „Reabilitare şi modernizare sediu primărie, oraşul Horezu, judeţul Vâlcea” (2,1 milioane de lei); „Construire creşă Pomul vieţii în oraşul Horezu” (3,64 milioane de lei); „Reabilitare şi modernizare Grădiniţă cu program prelungit cu 10 săli de grupa nr. 1, oraş Horezu, judeţul Vâlcea” (4,33 milioane de lei); „Reabilitare, modernizare şi dotare Corp B, Corp C şi Sala de sport din cadrul Liceului C-tin Brâncoveanu din oraşul Horezu, judeţul Vâlcea” (7,7 milioane de lei).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe