Percheziţii ale DIICOT Vâlcea la persoane bănuite de proxenetism şi spălare de bani

miercuri, 21 iunie 2017

 

La data de 19 iunie, au fost efectuate unele percheziţii efectuate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti. La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea într-un dosar privind comiterea infracţiunilor de trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, proxenetism şi spălare de bani. Mai mult decât atât, opt dintre persoanele pe numele cărora s-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de are au fost duse în Arestul Poliţiei vâlcene. De asemenea, acestea urmau în cursul zilei de marţi să fie prezentate în faţa magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Percheziţiile au fost efectuate într-o cauză cu o largă componentă transnaţională vizând destructurarea a patru grupuri infracţionale organizate, formate din 52 de suspecţi, specializate în săvârşirea atât în România, cât şi în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Belgia, Elveţia, Germania, Cehia şi Spania, a infracţiunilor de trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, proxenetism şi spălare de bani. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2009, membrii celor 4 grupuri infracţionale organizate au recrutat prin inducere în eroare /determinat mai multe tinere în vederea practicării prostituţiei în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza), obţinând astfel sume importante de bani ce au fost folosite la cumpărarea de bunuri pe numele membrilor grupurilor infracţionale organizate sau pe numele unor persoane din anturajul acestora. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că suspecţii au obţinut din activitatea infracţională importante sume de bani, doar prin transferuri bancare obţinând suma de circa 5 milioane de euro. În acest context, în vederea probării activităţii infracţionale a celor patru grupuri infracţionale organizate, în data de 19.06.2017 s-a acţionat coordonat în România, Marea Britanie, Belgia, Elveţia şi Cehia cu efectuarea unui număr de aproximativ 20 de percheziţii domiciliare. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost ridicate sumele de 151.910 euro, 170.483 de lei, 30.100 de franci elveţieni, 720 de dolari americani, 3.800 de coroane suedeze precum şi 24 de laptop-uri, 92 de smartphone-uri, 9 tablete, 500 de grame aur, în bijuterii, un grinder, un pistol cu aer comprimat şi 4 cartuşe de carabină deţinute ilegal, 34 de ceasuri de lux, în valoare estimată de circa 210.000 euro. Acţiunea se înscrie într-o serie mai amplă de activităţi desfăşurate în cadrul Echipei Comune de Anchetă constituită între autorităţile judiciare din România, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Regatul Belgiei. Eurojust - Unitatea de Cooperare Judiciară a Uniunii Europene - a asigurat suportul operaţional şi financiar necesar constituirii şi desfăşurării activităţilor operaţionale aferente acestei echipei. Totodată, Eurojust a facilitat cooperarea dintre Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti şi autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii, Belgia, Elveţia, Germania şi Cehia, facilitând organizarea de reuniuni de coordonare. Europol a facilitat schimbul de informaţii între statele implicate prin organizarea de întâlniri operaţionale şi a oferit sprijin analitic inclusiv prin prezenţa unui birou mobil în România pe durata acţiunii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe