Fostul primar din Bujoreni, Alexandru Roşu, CONDAMNAT LA INCHISOARE de Judecatoria Ramnicu Vâlcea

miercuri, 21 iunie 2017

 

După doi ani de procese, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a pronunţat săptămâna trecută, condamnările în Dosarul nr. 1246/288/2014 care îl privea printre altele pe fostul primar al comunei Bujoreni, Alexandru Roşu, într-un dosar de corupţie instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Iată soluţia pe scurt a instanţei de judecată: „În baza art. 386 C. proc. pen.; Schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor Roşu Alexsandru, Petrescu Gheorghe, Bunescu Constantin Dorin, Marinescu Cristian Ştefan, Dina Constantin, Roman Ştefan, Mareş Florian, Stănescu Nicolae din infr. prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infr. prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptelor (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. Schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Raicu Ion din infr. prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 253 indice 1 din Codul penal din 1969 în infr. prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptei (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 şi art. 253 indice 1 din Codul penal din 1969, ambele cu aplic. art. 5 C. pen. Schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatei Atănăsoai – Olescu Elena – Denisa din infr. prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infr. de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 din Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. Respinge cererile inculpaţilor Roşu Alexsandru, Petrescu Gheorghe, Bunescu Constantin Dorin, Marinescu Cristian Ştefan, Dina Constantin, Roman Ştefan, Mareş Florian, Stănescu Nicolae şi Raicu Ion de schimbare a încadrării juridice din infr. prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infr. de neglijenţă în serviciu – prev. de art. 288 C. pen. / art. 249 din Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. Respinge cererea inculpatului Roman Ştefan de schimbare a încadrării juridice a faptei din infr. prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infr. prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 308 alin. (2) C. pen. Respinge, în rest, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor. II. În baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. corob. cu art. 121, 122 alin. (1) lit. d), 124 din Codul penal în vigoare la data faptei (anul 2009) cu aplic. art. 5 C. pen. – prescripţia specială a răspunderii penale; Încetează procesul penal sub aspectul săvârşirii de către inculpata Atănăsoai – Olescu Elena – Denisa a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 din Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. – rezultată în urma schimbării încadrării juridice. III. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. corob. cu art. 121, 122 alin. (1) lit. d), 124 din Codul penal în vigoare la data faptei (anul 2009) cu aplic. art. 5 C. pen. – prescripţia specială a răspunderii penale; Încetează procesul penal sub aspectul săvârşirii de către inculpatul Raicu Ion a infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 253 indice 1 din Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. III: În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.; A) Condamnă pe fiecare din următorii 5 inculpaţi: 1) Roşu Alexsandru; 2) Petrescu Gheorghe; 3) Bunescu Constantin Dorin; 4) Marinescu Cristian Ştefan; 5) Raicu Ion, la câte 1 an închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptelor (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969; B) Condamnă pe fiecare din următorii 3 inculpaţi: 1) Dina Constantin; 2) Mareş Florian; 3) Stănescu Nicolae, la câte 9 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptelor (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969; C) Condamnă pe inculpatul Roman Ştefan la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptei (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În baza art. 71 din Codul penal din 1969, aplică tuturor inculpaţilor susmenţionaţi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) din Codul penal din 1969. În baza art. 81 şi urm. din Codul penal din 1969, art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor închisorii şi accesorii aplicate inculpaţilor Roşu Alexsandru, Petrescu Gheorghe, Bunescu Constantin Dorin, Marinescu Cristian Ştefan, Raicu Ion, Dina Constantin, Mareş Florian, Stănescu Nicolae, Roman Ştefan, pe durata unor termene de încercare stabilite conform art. 82 din Codul penal din 1969, de: a) 3 ani, în cazul primilor 5 inculpaţi – Roşu Alexsandru, Petrescu Gheorghe, Bunescu Constantin Dorin, Marinescu Cristian Ştefan, Raicu Ion; b) 2 ani şi 9 luni, în cazul următorilor 3 inculpaţi – Dina Constantin, Mareş Florian, Stănescu Nicolae; c) 2 ani şi 6 luni, în cazul inculpatului Roman Ştefan. Atrage tuturor celor 9 inculpaţi susmenţionaţi atenţia asupra disp. art. 83 din Codul penal din 1969. IV. În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 19 şi urm. C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. din 1864; Respinge pretenţiile civile formulate de partea civilă Traşcă Constantin (prin reprezentant convenţional Traşcă Elena Rodica) vizând acordarea de despăgubiri materiale şi morale şi restabilirea situaţiei anterioare. Constată că Traşcă Gheorghe nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.; a) Dispune desfiinţarea parţială a următoarelor înscrisuri: 1) Procesul-verbal din 03.03.2009 al Comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate Bujoreni, doar în ceea ce priveşte situaţia lui Traşcă Adrian – doar rândurile 2-16 de la pagina 48 din registru (fila 274 vol. I dosar u. p. – original); 2) Anexa 2 B, doar în ceea ce priveşte situaţia lui Traşcă Adrian – doar rândul 2 din tabelul nominal ( (fila 216 vol. I dosar u. p. – original); b) Dispune desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri: 1) „Schiţa de plan a terenului autor Traşcă Adrian din comuna Bujoreni, sat Olteni, jud. Vâlcea”, punctul „Leasă”, extravilan, sup. 1050 mp, tarlaua 84, parcela 2157/31, întocmită de ing. Bunescu Dorin (fila 776 vol. II dosar u. p. – exemplar conform cu originalul din arhiva OCPI Vâlcea); 2) „Proces verbal de punere în posesie” nr. 988/2009 (filele 222 vol. I dosar u. p. – original şi 1033 vol. III dosar instanţă – original); 3) Extrasul de pe procesul-verbal din 03.03.2009 al Comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate Bujoreni, referitor la situaţia lui Traşcă Adrian (fila 218 vol. I dosar u. p. – original). Respinge cererea părţii civile Traşcă Constantin (prin reprezentant convenţional Traşcă Elena Rodica) de desfiinţare / anulare şi a altor înscrisuri decât cele susmenţionate. V. În baza art. 399 C. proc. pen. rap. la art. 272 – 276 C. proc. pen.; Obligă pe partea civilă Traşcă Constantin (prin reprezentant convenţional Traşcă Elena Rodica) să plătească expertului tehnic judiciar Milosan Ilie suma de 400 lei (cota-parte de 1/6 ce îi revine acesteia din onorariul definitiv aprobat de instanţă, în cuantum de 2400 lei). Obligă pe inculpaţi la plata de cheltuieli judiciare către stat, astfel: a) pe inculpaţii Roşu Alexsandru, Petrescu Gheorghe, Bunescu Constantin Dorin, Marinescu Cristian Ştefan, Raicu Ion, Dina Constantin, Mareş Florian, Stănescu Nicolae, la plata a câte 550 lei; b) pe inculpatul Roman Ştefan la plata sumei de 400 lei. Lasă în sarcina statului cheltuielile judiciare pricinuite de inculpata Atănăsoai – Olescu Elena – Denisa. Onorariile avocaţilor din oficiu vor fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului. În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. corob. cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispune, din oficiu, reducerea la 4000 lei a cheltuielilor judiciare reprezentând onorariile avocatului părţii civile Traşcă Constantin (prin reprezentant convenţional Traşcă Elena Rodica) – pe motiv că suma totală solicitată (de 16771 lei) este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei (cu precizarea că măsura luată nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul acestuia). Stabileşte cuantumul total al cheltuielilor judiciare cuvenite părţii civile la suma de 4500 lei (în care se include şi suma de 400 lei cu privire la care s-a dispus obligarea părţii civile la plata către expertul Milosan Ilie, cu titlu de onorariu restant datorat) şi, în consecinţă, Obligă pe inculpaţii Roşu Alexsandru, Petrescu Gheorghe, Bunescu Constantin Dorin, Marinescu Cristian Ştefan, Raicu Ion, Dina Constantin, Mareş Florian, Stănescu Nicolae şi Roman Ştefan, la plata a câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către persoana vătămată – parte civilă Traşcă Constantin (prin reprezentant convenţional Traşcă Elena Rodica). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2017”. În fapt, cei zece reprezentanţi ai Primăriei Bujoreni au fost membri ai Comisiei Locale de Fond Funciar au comis un grosolan abuz în serviciu de pe urma căruia au beneficiat indirect, dar şi direct atât fostul viceprimar Ion Raicu, cât şi secretarul comunei, Gheorghe Petrescu. Inculpaţii au fost daţi în vileag încă din anul 2011, atunci când procurorii Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi de Constantin Traşcă, că, în anul 2009, la Primăria Bujoreni s-a comis un abuz în serviciu, el fiind prejudiciat. Mai exact, cumnatul viceprimarului Raicu – Adrian Traşcă – a fost pus în posesia unui teren în suprafaţă de circa 1.000 m.p. care nu-i aparţinea, depunând doar o simplă cerere la Primăria Bujoreni, fără a se chinui să mai şi dovedească, prin acte, că este îndreptăţit să obţină acel teren. El a fost tot timpul consiliat şi ajutat de viceprimarul de atunci Ion Raicu, cumnatul său, care i-a identificat terenul şi a făcut demersurile necesare, în cadrul Comisiei de fond funciar pentru a intra în posesia terenului. Întreaga speţă este recunoscută de Adrian Traşcă, care a declarat în faţa procurorilor faptul că nu deţine acte care să ateste că ar fi îndreptăţit să obţină terenul pe care a fost pus abuziv în posesie.

(Nicu Trandafir)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe