|sâmbătă, iunie 24, 2017
  • Follow Us!

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a așezat racla cu moaște ale Sfântului Teodosie de la Brazi în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Drăgășani 

dsc_5645_0

 

În Duminica Tuturor Sfinților, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica Adormirea Maicii Domnului  din Drăgășani, unde a așezat și racla cu moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, ocrotitorul municipiului.

Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de oficialitățile locale, preoții din municipiul Drăgășani și de mulțimea credincioșilor care au rostit rugăciuni spre mijlocirea și ajutorul sfântului.

Cuvântul de învățătură rostit de Părintele Arhiepiscop a subliniat că „sfinții trăiesc bucuria de a gusta din împărăția făgăduită încă de la facerea lumii, însă devin și mijlocitori înaintea lui Dumnezeu ori de câte ori îi chemăm în ajutor, pentru că acești prieteni ai lui Dumnezeu împletesc rugăciunea noastră cu rugăciunea și mijlocirea lor.

În calendarul creștin au fost așezate mai multe cete de sfinți. Remarcăm astfel cetele Apostolilor, ale ucenicilor Domnului, ale împăraților, ale ierarhilor, ale mucenicilor, ale cuvioșilor, cărora le urmează și celelalte cete.

Apostolii au fost în număr de doisprezece, iar aceștia sunt cei care s-au bucurat de a fi în apropierea Mântuitorului în timpul activității Sale pământești, iar după Înălțarea Domnului la cer și Pogorârea Duhului Sfânt, își asumă misiunea de propovăduire a Evangheliei. Tot alături de Mântuitorul au fost prezenți și cei 70 de ucenici care, însă, Îl urmau ocazional, iar dintre aceștia îi putem aminti pe Luca și Cleopa, Evanghelistul Marcu și toți ceilalți. Întocmai cu Apostolii au fost așezați cei care au luminat popoare: Sfinții Împărați Constantin și Elena care au oferit libertate creștinilor, Sfinții Chiril și Metodie încreștinătorii slavilor.

După ceata Apostolilor urmează ceata Împăraților și i-am amintit pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, cărora li se alătură sfinții voievozi români Sfântul Ștefan cel Mare, Sfântul Neagoe Basarab și toți împărații și voievozii creștini canonizați de Biserică.

Ceata ierarhilor este ceata celor care au primit de la Dumnezeu, prin succesiune apostolică, această poruncă și putere să vestească Evanghelia și să continue lucrarea de sfințire a poporului lui Dumnezeu.

Mucenicii sunt cei care au mărturisit credința până la sânge, nefiindu-le frică că își vor pierde viața pentru Hristos. Tot despre mucenicie putem vorbi și în viețile cuvioșilor, deși aceștia mucenicesc într-alt fel, sfințindu-și viața prin post, prin rugăciune și prin lipsuri mari.

Toate cetele sfinților sunt numiți de către Mântuitorul Hristos prietenii Săi și  cei care locuiesc împreună cu El.

Din Sfânta Scriptură vedem că atât în Vechiul Tetstament cât și în Noul Testament sfinții au mijlocit pentru oameni și fiecare creștin trăiește bucuria ajutorului Maicii Domnului, care a devenit rugătoare și mijlocitoare pentru toți creștinii înaintea Mântuitorului Hristos. Ajutorul sfinților care, au fost oameni ca și noi, ne încredințează că prin săvârșirea faptelor bune, prin mărturisirea dreptei credințe, prin păzirea rânduielilor bisericești, prin rugăciune și post, fiecare om își poate sfinți viața”.

Chiriarhul Râmnicului a descoperit preoților și credincioșilor din municipiul Drăgășani și darul de mare preț pe care l-a așezat în duminica aceasta în Biserica Adormirea Maicii Domnului: „Orașul dumneavoastră a fost binecuvântat astăzi cu o părticică din moaștele Sfântului Teodosie de la Brazi, mitropolitul Moldovei, cel care și-a sfârșit viața mucenicește în ținutul Vrancei unde se și află moaștele sale, la Mănăstirea Brazi, și unde a devenit ocrotitorul viticultorilor.

Prin așezarea părticelelor din moaștele sale în această biserică, Sfântul Teodosie de la Brazi devine ocrotitor și al Municipiului Drăgășani și, de aceea, în fiecare zi de 22 septembrie va fi săvârșită aici slujba de pomenire și procesiunea cu Sfintele Moaște ale ocrotitorului tuturor celor care cultivă vii în această regiune. Să fim încredințați că sfântul este un mijlocitor permanent pentru noi înaintea lui Dumnezeu și am rânduit ca în fiecare zi de miercuri să fie citit Acatistul Sfântului Teodosie de la Brazi.

Dumnezeu să ne întărească să purtăm cu demnitate și să cinstim pe sfântul pe care l-am primit ocrotitor la Sfântul Botez și al cărui nume îl purtăm și în permanență să ne încredințăm ajutorului și mijlocirii sfinților lui Dumnezeu”, a încheiat Chiriarhul Râmnicului.

Leave a Response