Dosar penal pentru distrugere calificată și abuz în serviciu pentru alunecarea de teren de la Alunu

luni, 12 iunie 2017

Dosar penal pentru distrugere calificată și abuz în serviciu pentru alunecarea de teren de la Alunu

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au constituit luni o cauză penală privind condițiile producerii alunecării de teren din comuna Alunu, potrivit unui comunicat al Parchetului menționat, transmis AGERPRES.

În cauză se fac cercetări pentru distrugere calificată și abuz în serviciu, pentru încălcarea unor dispoziții prevăzute în Legea minelor.

Alunecările de teren care au început pe 9 mai în comuna vâlceană Alunu au continuat și au afectat terenuri agricole și forestiere, șase gospodării ale populației, elemente din infrastructura localității, fiind pus în prezent în pericol și DJ 605 C. Suprafața de teren afectată de alunecările de teren este de 65,59 hectare.

"La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a constituit astăzi, 12 iunie 2017, o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere calificată și abuz în serviciu, pentru încălcarea unor dispoziții prevăzute de Legea minelor, referitor la condițiile în care s-au produs, începând cu data de 09 mai 2017, alunecări de teren, care au continuat și au afectat terenuri agricole și forestiere, gospodării ale populației, infrastructura tehnico-edilitară a localității Alunu, județul Vâlcea, punând în pericol drumul județean DJ 605C, fiind afectată suprafața totală de 62,59 ha teren și 6 gospodării", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Potrivit sursei citate, cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.

La Alunu sunt în curs acțiunile pentru a șaptea evacuare de gospodărie, după ce în luna mai și în primele tei zile din iunie au mai fost evacuate în total șase gospodării. Această ultimă gospodărie evacuată, în care locuia o familie formată din două persoane, este situată dincolo de drumul județean și la câțiva metri de zona în care a ajuns pământul alunecat.

AGERPRES/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe