Virgiliu Băncilă, preşedinte Chimcomplex Brozeşti vrea să preia o parte din activele Oltchim pentru a crea un grup chimic de peste 250 mil. euro

sâmbătă, 3 iunie 2017

 

 

„Cred în relansarea industriei din România. Avem resursele primare, avem forţa de muncă şi şcolile necesare.“

Industria din România îşi poate îmbu­nătăţi activitatea pentru că bene­ficiem de forţă de muncă, de resursele primare şi de şcoli bune, consideră Virgiliu Băncilă, preşedintele combina­tului Chimcomplex Borzeşti, parte a grupului SCR, deţinut de omul de afaceri Ştefan Vuza. „Industria din România trebuie re­lan­sată, având în vedere resursele ţării noas­tre, forţa de muncă şi şcolile. Noi ple­căm de la ideea ca cele două com­bi­nate Chimcomplex şi Oltchim să fie nucleul relansării industriei chimice din Ro­mânia“, a spus Virgil Băncilă, care a fost prezent în cadrul emisiunii de bu­siness ZF Live. Combinatul Chimcomplex a făcut parte din fosta platformă Oneşti - Bor­zeşti, unde erau cinci întreprinderi mari - Carom Onesti, Rafo Oneşti, Chim­com­­plex Borzeşti, Centrala Electrică şi uzina Uton Oneşti. Singurul care func­ţio­nează este combinatul Chim­com­plex Borzeşti datorită mana­gementului ra­ţional care a fost aplicat, s-a făcut o restruc­turare accentuată şi s-au moder­ni­zat unele instalaţii. Chimcomplex a avut în anul 2016 afaceri de 50 mil. euro şi un profit de 5-7 milioane de euro. Planurile de dezvoltare ale combi­na­tului Chimcomplex fac referire la dezvoltarea afacerilor atât prin achiziţii, cât şi prin creşteri organice. În ceea ce priveşte achiziţiile, combinatul a depus o ofertă de cumpărare a combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea.(zf.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Virgiliu Băncilă, preşedinte Chimcomplex Brozeşti vrea să preia o parte din activele Oltchim pentru a crea un grup chimic de peste 250 mil. euro”

  1. […] „Cred în relansarea industriei din România. Avem resursele primare, avem forţa de muncă şi şcolile necesare.“ Industria din România îşi poate îmbu­nătăţi activitatea pentru că bene­ficiem de forţă de muncă, de resursele primare şi de şcoli bune, consideră Virgiliu Băncilă, preşedintele combina­tului Chimcomplex Borzeşti, parte a grupului SCR, deţinut de citește toată știrea… […]

  2. Bine ar fi ca un mare investitor roman sa poata lua si rentabiliza Oltchim , dar nu prea cred pentru ca , rechinii sunt inca pe functii la toate nivelele si in toate Institutiile statului din Romania , inclusiv in ministere.
    Oare cind vor fi pusi si de catre cine toti aacesti impostori?
    Administratorul special al Oltchim lucreaza simultan pen N societati sau institutii din aceasta tara. Chiar asa capabil sa fie sau a fost luat la kilogram pentru competenta?
    Majoritatea parlamentara care conduce astazi ar trebui sa indrepte toate aceste anomalii hotesti pe care le foloseste sistemul ticalosit. Numai daca are cine ca , si la virful PSD este o cloaca.......!
    Are cineva urechi sa auda? Ca livache este pescar si stiti cum este cu povestile pescaresti si vinatoresti.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe