Elevii de la Liceul Constantin Brâncoveanu din Horezu au participat la Gala JA Hall of Fame – INVESTEȘTE ÎN EDUCAȚIE!®

miercuri, 31 mai 2017

 

Elevii de la Liceul Constantin Brâncoveanu din Horezu au participat la Gala JA Hall of Fame – INVESTEȘTE ÎN EDUCAȚIE!®.

Compania Sheep-ment dezvoltată de elevii din Horezu se ocupă cu producerea și comercializarea de izolatori fonici și termici din lână de oaie, folosind resurse locale, atât pentru construcțiile de lemn, cât și pentru casele din cărămidă. Thermowool, produsul comercializat de companie, este format dintr-o fibră higroscopică capabilă să absoarbă și să elimine umiditatea fără a avea un impact semnificativ asupra performanței termice.

Echipa coordonată de profesoara Popescu Marilena a participat la competiția europeană de antreprenoriat JA Compania Anului 2017 și a trecut prin incubatorul educațional JA BizzFactory™, unde a primit feedback de la antreprenori și investitori prin webinarii și sesiuni de consultanță la clasă pentru a-și lansa proiectele de business sau testa ideile de afaceri cu clienți reali.

Alături de echipa Sheep-ment, Junior Achievement (JA) România a premiat, în cadrul Galei JA Hall of Fame – INVESTEȘTE ÎN EDUCAȚIE!®, tinerii și profesorii participanți în acest an școlar în programele JA de educație economică, antreprenorială, financiară și de orientare profesională, precum și companiile care investesc în educație în România și care contribuie la dezvoltarea unor noi generații de profesioniști și antreprenori.

 

La eveniment au participat Excelența Sa, Ambasadorul SUA în România, domnul Hans Klemm,  Ministrul Educației Naționale, domnul Pavel Năstase, Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, domnul Augustin Jianu (Alumn JA), companii care investesc în programele de educație, elevi, studenți și profesori. Evenimentul s-a încheiat cu anunțarea start-up-urilor câștigătoare în finala națională a competiției europene de antreprenoriat JA Compania Anului 2017:

  • echipa Find Me Anywhere de la Liceul Teoretic O.C Taslauanu din Toplița (la categoria elevi) pentru un „plasture GPS” multifuncțional
  • echipa InstaHouse de la Academia de Antreprenoriat (la categoria studenți) pentru o platformă on-line care pune în legătură oamenii care au nevoie de servicii de curățenie cu agenți locali de încredere.18699772_1456762314382432_8998622187594122174_n

 

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate și viață activă și dezvoltarea abilităților pentru viață. 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate de peste 280.000 de elevi din 1.600 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale și cu susținerea financiară a comunității de afaceri. Mai multe informații puteți găsi pe site-ul www.jaromania.org.

 

Persoană de contact

Dorin Călin

National Operations Manager, Junior Achievement România

Telefon: 0730 330 883; E-mail: [email protected]

http://www.jaromania.org

Foto: pagina facebook - Marilena Popescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe