ACCIDENT grav în Vâlcea: Un autocar a căzut peste o casă/ FOTO

vineri, 26 mai 2017
Patru persoane au fost rănite uşor într-un accident rutier produs vineri dimineaţa pe DN 7, în localitatea vâlceană Bujoreni, unde semiremorca unui TIR a derapat şi acroşat un autobuz - potrivit stiripesurse.ro

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea, autobuzul efectua curse regulate de transport persoane pe ruta Râmnicu Vâlcea - Călimăneşti şi în momentul producerii accidentului, în autobuz se aflau şoferul şi trei pasageri.

"Semiremorca TIR-ului a derapat ca urmare a neadaptării vitezei de deplasare şi a acroşat autobuzul. Accidentul s-a produs pe DN7, la kilometrul 181+200, la Bujoreni, într-o curbă deosebit de periculoasă, în condiţii de ploaie", au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

În ajutorul persoanelor rănite a intervenit şi SMURD. "Echipajul SMURD a acordat îngrijiri unei femei de 26 de ani, care prezenta zgârieturi la picioare", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu.

Una dintre persoanele rănite uşor a fost transportată la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.

accident Bujoreni

Autobuzul facea curse regulate de transport persoane pe traseul Ramnicu Valcea-Calimanesti.

accident Bujoreni

Autorul fotografiilor se afla chiar in locuinta in care a intrat autocarul. El spune ca acesta a fost lovit de un TIR inainte de a iesi de pe sosea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe