|duminică, iunie 25, 2017
  • Follow Us!

Activități sociale ale Arhiepiscopiei Râmnicului la Centrul de recuperare a tinerilor cu afecțiuni neuropsihiatrice Băbeni 

Babeni Arhiepiscopie

Luni, 22 mai, Parohia Ostroveni a oferit masa (mic dejun, prânz și cină) pentru cei 120 de beneficiari ai Centrului de recuperare a tinerilor cu afecțiuni neuropsihiatrice Băbeni.

La activitatea filantropică, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie  și coordonată de către Părintele Ion Dincă, au participat preoți din Protoieria Râmnicu-Vâlcea, doamna consilier social Viorica Adriana Iancu, reprezentanta Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, secția Științe Sociale și membri ai Grupului catehetic Sfântul Ioan Botezătorul, coordonat de către Părintele Nicolae Preoteasa.

De asemenea au fost oferite peste 150 de perechi de blugi noi, prin implicarea Părintelui Ioan Mihalache de la Capela militară Sfântul Dimitrie.

Am vizitat astăzi persoanele care primesc îngrijire în cadrul acestui centru încercând să sprijinim eforturile personalului administrativ și medical de a le oferi beneficiarilor condiții cât mai bune, a subliniat Părintele Ion Dincă.

În cadrul activității, au fost identificate o serie de mijloace prin care preoții în colaborare cu Sectorul Social Filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului pot sprijini activitatea centrului. „Am trăit un sentiment de bucurie și de emoție, rămânând impresionați de entuziasmul celor prezenți. Trebuie să fim recunoscători tuturor celor care s-au implicat în derularea acestui proiect, astfel încât, împreună, am reușit să aducem un zâmbet curat pe buzele tinerilor din această instituție… ” a precizat doamna Viorica Adriana Iancu.

Leave a Response