Combinatul Oltchim îşi alege de urgenţă un alt furnizor de gaze, după ce Arelco Power a anunţat că ar putea intra în faliment

luni, 22 mai 2017

"Urmare a înştiinţării transmisă în data de 16 mai de furnizorul de gaze naturale, Arelco Power, privind posibilitatea ca, în data de 19 mai, societatea Arelco Power SRL să intre în faliment, având în vedere termenul foarte scurt comunicat de Arelco, Oltchim a urmat calea procedurală normală de corespondenţă reciprocă la acel moment şi strict în relatia comercială cu acesta solicitând, o perioadă rezonabilă de aproximativ două luni, în care să nu fie întreruptă furnizarea de gaze naturale", arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de News.ro.

Oltchim a demarat procedura de selecţie a unui nou furnizor de gaze naturale, "astfel încât nu există nici un risc pentru funcţionarea societăţii", activitatea desfăşurându-se în condiţii optime, precizează compania.

"Mai mult, dorim să precizăm faptul că activitatea este în creştere permanentă, lucru confirmat de ultimele rezultate economice publicate de societate, aferente trimestrului I", mai informează comunicatul Oltchim.

 

http://www.economica.net/combinatul-oltchim-isi-alege-de-urgenta-un-alt-furnizor-de-gaze-dupa-ce-arelco-power-a-anuntat-ca-ar-putea-intra-in-faliment_138208.html#ixzz4hpkDFeka

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe