Grup de proxeneți, destructurat de DIICOT

duminică, 21 mai 2017

Grup specializat în săvârşirea de infracţiuni de proxenetism, cu ramificaţii în Vâlcea, destructurat de DIICOT

La data de 17 mai 2017, un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni de proxenetism a fost destructurat de DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara. Potrivit anchetatorilor, proxeneţii foloseau apartamente închiriate în Deva, Alba Iulia, Reşiţa, dar şi în Râmnicu Vâlcea. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara au efectuat un număr de cinci percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de proxenetism. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, de la începutul anului 2017, trei suspecţi au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de proxenetism, la acest grup infracţional aderând şi un alt suspect. S-a reţinut că liderul grupului infracţional, prin activitatea desfăşurată, a coordonat acţiunile celorlalţi membri ai grupului, în sensul că îi însărcina pe suspecţi cu supravegherea tinerelor, le indica magazinele de unde să cumpere mâncare pentru a fi mai ieftin, se preocupa de închirierea de apartamente, de transportul dintr-o locaţie în alta, precum şi de racolarea de clienţi prin promovarea pe site-uri de publicitate a unor anunţuri cu oferte sexuale. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că membrii grupului au închiriat diferite apartamente pe raza judeţelor Hunedoara, Alba, Vâlcea şi Caraş-Severin, de regulă pe numele persoanelor de sex feminin, pentru a nu se atrage atenţia asupra acestora şi pentru a nu se putea stabili o legătură între suspecţi şi persoanele vătămate, dar şi în funcţie de „veniturile” pe care acestea le obţineau (respectiv, dacă o perioadă erau mai puţini clienţi, acestea erau mutate într-o altă localitate). În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că membrii grupului foloseau un limbaj codat, respectiv: apartamentele în care se practica prostituţia erau denumite „sală de forţă” sau „seră”, persoanele de sex feminin care se prostituau erau numite „antrenori” sau „muncitori”, atribuindu-li-se totodată nume de bărbaţi. Până în prezent au fost identificate 5 locaţii în municipiul Deva, unde persoanele de sex feminin practicau relaţii sexuale contra cost, un apartament în municipiul Alba-Iulia, două apartamente în municipiul Reşiţa şi o locaţie în Râmnicu-Vâlcea. Suspecţii au fost conduşi sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Hunedoara pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe