E oficial: Minivacanță de cinci zile, în perioada 1-5 iunie, pentru bugetari

vineri, 19 mai 2017

Minivacanță de cinci zile, în perioada 1-5 iunie, pentru bugetari. Decizia a fost luată de Guvern în ședința de joi.

Astfel, ziua de 2 iunie va fi liberă, urmând să fie recuperată, astfel încât bugetarii să stea acasă începând din data de 1 iunie, când se serbează Ziua Copilului și inclusiv 5 iunie, când este sărbătoarea Rusaliilor, de asemenea declarată zi liberă, prin lege - mentioneaza libertatea.ro

”Vineri, 2 iunie 2017, a fost stabilită zi liberă pentru salariații din sectorul public, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern. Ziua liberă va fi recuperată în 10 iunie 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 16 iunie 2017.

2 iunie 2017 nu este considerată zi nelucrătoare pentru locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității, magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 2 iunie 2017”, a anunțat Guvernul.

1 iunie, Ziua Copilului, care de anul acesta este zi liberă, pică într-o joi, iar în weekend-ul ce urmează, sunt sărbătorite Rusaliile. Potrivit Codului Muncii, luni, 5 iunie, a doua zi de Rusalii, este liberă. Pentru ca românii să aibă o minivacanță de 5 zile în luna iunie, trebuia ca Guvernul să dea liber și vineri, 2 iunie, pentru a face punte între 1 iunie și weekend-ul 3-4 iunie.
Parlamentul a decis anul trecut, în octombrie, ca 1 iunie, Ziua Copilului, să fie nelucrătoare. Propunerea legislativă viza îmbunătățirea relaţiei dintre copiii şi părinţii din România dar şi pentru a-i determina pe părinţi să petreacă timp de calitate împreună cu cei mici.
Sărbătoarea Rusaliilor este una deosebit de importantă pentru creștini, prăznuită întotdeauna la 50 de zile după Paște. Dată fiind importanța acestei sărbători, legiuitorul a stabilit ca, începând din 2008, prima și a doua zi de Rusalii să fie zile libere pentru angajați, prevederea fiind inclusă în Codul Muncii.

Ce zile sunt libere în iunie

Joi, 1 iunie – Ziua Copilului, declarată zi liber

Vineri, 2 iunie – dacă Guvernul o va da liberă

Sâmbătă, 3 iunie, și duminică, 4 iunie – weekend

Luni, 5 iunie – a doua zi de Rusalii, zi liberă

Zile libere 2017. Câte zile libere mai sunt în 2017

  • 1 iunie (joi) – Ziua Copilului
  • 4 iunie (duminică) și 5 iunie (luni) – Rusalii
  • 15 august (marţi) — Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei
  • 1 decembrie (vineri) — Ziua Naţională a României
  • 25 decembrie (luni) și 26 decembrie (marți)  – Crăciunul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe