ABSOLVENŢII SUNT AŞTEPTAŢI SĂ SE ÎNSCRIE ÎN EVIDENŢELE ANOFM

marți, 16 mai 2017
 

f_350_200_16777215_00_images_6news335_bursa-locuri-de-munca_1.jpg1. Informații privind înscrierea în evidență AJOFM Vâlcea a absolvenților promoția 2017
În data de 26 mai 2017 se încheie anul școlar pentru învățământul liceal. Începând cu 27 mai 2017 până pe data de 25.07.2017, absolvenţii sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ înregistraţi la agenţiile teritoriale ale AJOFM Vâlcea beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, precum şi de facilităţi financiare. De asemenea, în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, absolvenţii pot participa la programe gratuite de formare profesională.
Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
Absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrate la structurile ANOFM din raza de domiciliu, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare , pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj. Acest drept se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, calculată de la data expirarii celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei.
Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj.
AJOFM Vâlcea atenţionează absolvenţii de liceu promoţia 2017 că data absolvirii cursurilor în anul şcolar 2016 - 2017 este 26.05.2017 pentru elevii care au promovat la toate disciplinele, indiferent dacă promovează sau nu examenul de bacalaureat.
Elevii care nu au situația școlară încheiată se pot înregistra în evidențele ANOFM în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență (data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ).
În perioada 27.05.2017 – 25.07.2017, absolvenții învățământului liceal trebuie să fie luați în evidența agențiilor teritoriale cu următoarele acte: carte de identitate (copie și original), certificatul/adeverința de absolvire (copie și original), adeverința medicală cu mențiunea „apt de muncă/clinic sănătos”, adeverință de la organele fiscale teritoriale, pentru a beneficia de indemnizația de șomaj, în cazul în care nu se încadrează.

2. Subvenționarea locurilor de muncă
Angajatorii care încadrează în muncă pe durata nedeterminată, absolvenții promoției 2017 ai unor instituții de învățământ primesc900 lei lunar, timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent, începând cu data încadrării în muncă a absolventului.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durata nedeterminată absolvenți din rândul persoanelor cu handicap primesc 900 lei lunar, pentru fiecare absolvent, pe o perioada de 18 luni.
În perioada celor 18 luni, cât timp angajatorii sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu, absolvenții pot urma o formă de pregatire profesională, organizată de către angajator, în condițiile legii.
Cheltuielile necesare pentru pregatirea profesională vor fi suportate, la cererea angajatorilor, din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Angajatorii care, după îndeplinirea celor 18 luni mențin raporturile de muncă sau de serviciu cu absolvenții încadrați în condițiile de mai sus, primesc, pentru fiecare an de continuare a raporturilor de muncă sau de serviciu, un ajutor financiar egal cu suma aferenta contribuțiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane și virate, conform legii. Ajutorul financiar poate fi acordat la cerere, pe o perioada de cel mult 2 ani.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în situaţia în care se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării.
Absolvenții carora li s-a stabilit dreptul la indemnizatie de șomaj și se angajează în perioada de acordare a indemnizației, în condițiile de mai sus, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu indemnizația de șomaj la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.

Angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor beneficiază, pentru fiecare elev şi student, de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, pentru fiecare elev şi student, pentru o perioadă de 60 zile.

Angajatorii care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă, pot primi lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru acel ucenic, un stimulent financiar pe o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani.

Informaţii suplimentare pe site-ul AJOFM Vâlcea:www.valcea.anofm.ro

 

ION MARIUS NAFLIU-DIRECTOR EXECUTIV-AJOFM Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe