|marți, iulie 25, 2017
  • Follow Us!

Acesta este BLOCUL, pe care fiul fostului director de la Oltchim, Constantin Roibu, il construieste la Bucuresti! Fiscul trebuie sa isi faca treaba! 

1-new-times-residence-7

Fiul fostului director al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Con­stan­tin Roibu, omul care a condus timp de  peste 20 de ani una dintre cele mai mari capacităţi industriale din Româ­nia, aflată astăzi pe masa lichida­torilor, este implicat în dezvoltări imobiliare de an­vergură în Capitală.

Alexandru Călin Roibu, 37 de ani, con­stru­ieş­te două blocuri de locuinţe la Timpuri Noi, în apropierea staţiei de metrou. Proiectul New Times Residence, situat exact în spatele an­sam­blului de birouri Timpuri Noi Square, ridicat de Vastint, are în total 171 de apar­tamente în cele două imobile, ceea ce ar duce pro­iectul la o valoare de circa 26 de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF.

Potrivit panoului instalat pe şantier, pro­iec­tul rezidenţial New Times Residence ar trebui să fie finalizat la sfârşitul lunii august a acestui an.

Acesta nu este primul proiect de locuinţe ridicat de Alexandru Roibu, el fiind şi dez­vol­tatorul unui alt bloc în apropierea celui aflat acum în şantier, Mircea Vodă 39, vândut complet, „un proiect rezidenţial premium“, după cum se arată în descrierea de pe site-ul New Times Residence.

Leave a Response