|joi, iulie 27, 2017
  • Follow Us!

SC Apavil SA şi Fiscul din Dolj au ajuns în instanță: Consiliul Local a aprobat contractarea de servicii juridice 

APAVIL-DEBITE

SC Apavil SA şi Fiscul din Dolj au ajuns în instanță: Consiliul Local a aprobat contractarea de servicii juridice

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 aprilie 2017, şi-a exprimat acordul Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de acţionar majoritar al SC Apavil SA, cu privire la achiziţionarea de servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare a acestei societăţi, pentru reprezentarea acesteia în toate fazele procesuale în litigiul cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova – Activitatea de Inspecţie Fiscală, privind Decizia 45/P/15 iulie 2016 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Biroul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor, ce face obiectul Dosarului nr. 597/63/2017 aflat pe rolul Tribunalului Dolj. De asemenea, s-a mandatat reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor la Societatea Apavil SA să aprobe achiziţionarea de servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare a acestei societăţi. Municipiul Râmnicu Vâlcea nu îşi exprimă acordul pentru achiziţionarea de servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare a acestei societăţi pentru reprezentarea societăţii în toate fazele procesuale în cazul în care vor apărea litigii, ca urmare a aplicării de către SC Apavil SA a penalităţilor de întârziere acelor antreprenori care nu au reuşit să respecte prevederile contractuale cu privire la durata de execuţie, întrucât acestea nu fac obiectul unor litigii în instanţă la această dată. Prin adresa nr. 14564 din 4 aprilie 2017, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, SC Apavil SA a solicitat Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea exprimarea acordului pentru contractarea de servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare a societăţii potrivit OUG 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, având la bază o serie de motive prezentate de societate, după cum urmează: complexitatea cauzelor care impune expertiza de specialitate în gestionarea litigiilor şi dificultatea fără precedent pentru societate; organigrama societăţii care nu conţine o structură organizatorică de specialitate juridică, asistenţa juridică fiind asigurată în mod eficient de către consilierii juridici specializaţi în domeniul de activitate al fiecărei structuri operaţionale a societăţii; excepţia prevăzută de dispoziţiile din OUG nr.26/2012; pentru identificarea unor soluţii legale este necesară o specializare şi o experienţă juridică complexă care ar putea fi acoperită prin contractarea serviciilor juridice externe; antreprenorii de la nivelul contractelor de proiectare şi execuţie/execuţie lucrări CL 1, CL 23 Lot 1, CL 3, CL 6, CL 7 şi CL 11 beneficiază de asistenţă juridică acordată de profesionişti în domeniul litigiilor comerciale; prevederile din Legea nr. 99/2016 privind atribuirea contractelor de servicii juridice. SC Apavil SA a solicitat acordul în vederea contractării de servicii juridice externe pentru reprezentarea   societăţii în toate fazele procesuale în cazul în care vor apărea litigii, ca urmare a aplicării de către societate a penalităţilor de întârziere acelor antreprenori care nu au reuşit să respecte prevederile contractuale cu privire la durata de execuţie, pentru următoarele argumente: antreprenorii de la nivelul contractelor de proiectare şi execuţie/execuţie lucrări CL 1, CL 2 Lot 1, CL 3, CL 6, CL 7, CL 11 nu au finalizat toate lucrările până la expirarea duratei de execuţie a lucrărilor aferentă fiecărui contract în parte; prevederile sub clauzei – Penalităţi de întârziere – din Condiţii Speciale şi Condiţii Generale de Contract; prevederile anexei la oferta cu privire la modul de calcul al penalităţilor de întârziere; în estimarea societăţii suma totală datorată de antreprenorii de la nivelul contractelor mai sus menţionate, la data de 09.03.2017, este în valoare aproximativă de 67 milioane RON. Potrivit OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale, precum şi regiilor autonome prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea şi mandatarea reprezentanţilor statului sau unităţilor administrativ-teritoriale în organele de conducere ale acestora: de către ordonatorul principal de credite coordonator, în cazul celor la care statul este acţionar integral sau majoritar; de către consiliile locale, consiliile judeţene sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru cele la care unităţile administrativ-teritoriale deţin integral sau majoritar capitalul social.

(Petre Coman)

Leave a Response