Primarul din Horezu, Nicolae Sărdărescu, a depus 10 proiecte în valoare totală de 55 milioane lei

miercuri, 3 mai 2017

 

În cadrul unui raport dat publicităţii se menţionează că primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, a depus luna trecută 10 proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală la Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi în cadrul fondurilor europene, valoarea totală estimată fiind de 55 milioane de lei. Acestea sunt: „Reabilitare, modernizare şi dotare corpuri de clădiri din cadrul Spitalului orăşenesc Horezu, judeţul Vâlcea” (18,17 milioane de lei); „Reabilitare şi modernizare strada I. Gh. Duca, km 0+000 - 5+000 din oraşul Horezu” (11,24 milioane de lei); „Modernizare strada Mircea cel Bătrân, cu lărgire la 4 benzi de circulaţie în oraşul Horezu, judeţul Vâlcea” (2,21 milioane de lei); „Amenajare Târg săptămânal Horezu” (1,26 milioane de lei); „Construire Piaţă agroalimentară în oraşul Horezu” (3,64 milioane de lei); „Modernizare iluminat stradal în oraşul Horezu” (622.796 lei); „Reabilitare şi modernizare sediu primărie, oraşul Horezu, judeţul Vâlcea” (2,1 milioane de lei); „Construire creşă Pomul vieţii în oraşul Horezu” (3,64 milioane de lei); „Reabilitare şi modernizare Grădiniţă cu program prelungit cu 10 săli de grupa nr. 1, oraş Horezu, judeţul Vâlcea” (4,33 milioane de lei); „Reabilitare, modernizare şi dotare Corp B, Corp C şi Sala de sport din cadrul Liceului C-tin Brâncoveanu din oraşul Horezu, judeţul Vâlcea” (7,7 milioane de lei). Printr-un parteneriat public-privat, Nicolae Sărdărescu, primarul oraşului Horezu, a demarat, în toamna anului trecut, un proiect privind construcţia unui aerodrom în zona Treapt. Partenerii, de origine franceză, şi-au asumat o mare parte din investiţie, pista şi restul construcţiilor urmând a fi realizate de concernul francez. „Faptul că ne dorim construcţia unui aerodrom i-a bucurat foarte mult pe investitorii greci, mai ales că, la fiecare sfârşit de săptămână, ei merg în diferite ţări pentru activităţi gen vânătoare sau vizite turistice, împreună cu grupuri de turişti şi, în felul acesta, nu vor pierde prea mult timp pe drum. În legătură cu aerodromul avem deja făcut proiectul tehnic. Administraţia locală va pune la dispoziţie terenul, urmând ca investitorii să realizeze obiectivul”, a declarat Nicolae Sărdărescu, primarul oraşului Horezu.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe