Luminiţa Huţupan Dinu şi-a cerut scuze public suporterilor după ce Vâlcea a încheiat sezonul cu şase înfrângeri: ”Una e să doreşti şi alta este să poţi”

miercuri, 3 mai 2017

Luminiţa Huţupan Dinu şi-a cerut scuze public suporterilor după ce Vâlcea a încheiat sezonul cu şase înfrângeri: ”Una e să doreşti şi alta este să poţi”

 

HCM Râmnicu Vâlcea a terminat actualul sezon al Ligii Naţionale cu şase eşecuri consecutive,  fapt care a determinat-o pe Luminiţa Huţupan-Dinu, fostul mare portar al României şi antrenor secund la echipă, să îşi ceară scuze public suporterilor.
”Sunt dezamăgită pentru fanii noştri, noi am făcut rezultate, noi i-am adus pe suporteri în Sala Traian, apoi tot noi i-am dezamăgit prin înfrângeri dureroase. În numele întregii echipe, îmi cer scuze pentru cele întâmplate în ultimele şase jocuri! Îmi doresc ca publicul să revină sezonul viitor şi să susţină echipa şi la bine şi la greu”, a declarat antrenorul secund al HCM Râmnicu Vâlcea, Luminiţa Dinu.

Fostul mare portar crede că accidentările dese şi presiunea calificării în cupele europene şi-au pus amprenta pe evoluţia HCM-ului din finalul de sezon. ”Ne-am dorit victoria, dar una e să doreşti şi alta este să poţi. Ultimele şase etape am luat bătaie la diferenţe mari, nu vreau să găsesc scuze, dar nu am avut lotul întreg, ba erau fete accidentate, ba erau răcite, e greu să te antrenezi într-o formulă şi să joci cu alta. Cât timp nu am avut presiune, au fost rezultate bune, apoi am vrut mult mai mult, cupe europene, dar nu avem lot pentru aşa ceva”.

HCM Rm.Vâlcea a încheiat campionatul pe locul 7.

Articol scris de Adi Georgescu, Rm.Vâlcea  - prosport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe