|luni, mai 29, 2017
  • Follow Us!

SC Nurvil SRL a primit aprobare de la Consiliul Local pentru construirea unei unităţi de producţie componente auto 

Nurvil

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 20 aprilie 2017, a aprobat Planul Urbanistic de Zonă şi regulamentul local de urbanism „Unitate producţie, prelucrare, asamblare şi livrare (caroserii şi alte componente auto) şi spaţii administrative, proiectare-cercetare”, strada Ştrandului nr. 56, investitor SC Nurvil SRL cu respectarea condiţiei ca racordarea imobilului la utilităţile existente în zonă să se realizeze pe cheltuiala investitorului. Termenul de valabilitate al documentaţiei aferente Planului Urbanistic de Zonă este de 3 (trei) ani de la data aprobării. Terenurile studiate au o suprafaţă totala de 6539 mp, sunt proprietatea investitorului, se află în intravilanul municipiului, subzona mixta cu regim de inaltime P+4E. Pentru edificarea obiectivului propus a fost emis certificatul de urbanism nr. 1748/45382 din 12.12.2016 prin care s-a impus întocmirea documentaţiei de urbanism. Scopul principal al investitiei este construirea unei unitati de producţie, prelucrare, asamblare si livrare (caroserii si alte componente auto) si a unor spatii administrative, proiectare si cercetare. Scopul documentaţiei de urbanism PUZ este reglementarea modului de construire, funcţiunea zonei, inaltimea maxima admisa, coeficientul de ocupare al terenului (CUT), procentul de ocupare al terenului (POT), retragerea clădirilor fata de aliniament, distantele fata de limitele laterale si posterioare ale parcelei, rezolvarea spatiilor pentru parcare, a utilitatilor necesare, acceselor pietonale, carosabile, acceselor pentru utilajele de stingere a incendiilor si colectarea deşeurilor menajere cu respectarea condiţiilor impuse in avizele de specialitate. La eliberarea autorizaţiei de construire se vor respecta toate condiţiile impuse prin avizele eliberate de deţinătorii de reţele si utilitati, care se vor realiza pe cheltuiala beneficiarului. Conform HCL nr. 96 din 31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului in elaborarea si revizuirea planurilor de urbanism si amenajare a teritoriului, procedura de informare si consultare a publicului a fost îndeplinita de către elaborator si investitor, finalizata cu raportul intocmit in data de 06.04.2017 de proiectantul general SC Lacudas SRL prin Arh. Ana-Maria Serban. Pentru aprobarea PUZ au fost obţinute avizele si acordurile favorabile conform legislaţiei în vigoare. Documentaţia a fost intocmita de arh. Bondan George Tudor, arhitect cu drept de semnătură in Registrul Urbaniştilor. Imobilul se va racorda la utilitatile existente in zona, pe cheltuiala investitorului. Responsabilitatea privind exactitatea datelor, veridicitatea înscrisurilor, calitatea si continutul documentaţiei de urbanism, in corelare cu reglementările legale in vigoare, aparţin specialistului cu drept de semnătură, in calitate de elaborator al documentaţiei de urbanism.

Leave a Response