Primarul Robert Schell continuă lucrările de asfaltare în oraşul Brezoi

miercuri, 12 aprilie 2017

 

Primarul oraşului Brezoi, Robert Schell, a anunţat că în prezent se desfăşoară lucrările de asfaltare cu două parcări în zona blocurilor 16/1 şi 13/2: „Se vor mai face acolo încă 40 de locuri de parcare. În viitor toate maşinile din Brezoi vor avea locuri de parcare. Vreau să facem un proiect de amenajare a râului Lotru cu construirea falezelor şi a acelei piste de biciclete despre care am mai vorbit şi care a fost realizată pe o distanţă de doi kilometri, urmând ca anul acesta să mai facem încă doi kilometri. În prezent mi-e greu să cred că poate cineva să vină să ne viziteze şi să vadă coteţele şi mizeriile de pe malul Lotrului. Este adevărat că este o convulsie socială în prezent şi lumea este foarte agitată, dar voi demonstra că ce fac, fac bine şi pentru ei, cetăţenii, în primul rând. O mică parte sunt cei care cresc animale. Majoritatea au nevoie de o boxă de lemne, până se va rezolva problema încălzirii. Vom ocupa din patru hectare doar două hectare cu aceste construcţii şi celelalte două hectare vor fi puse la dispoziţia Consiliului Local pentru diverse lucruri, construirea de parcări, locuri de joacă pentru copii sau loturi de casă”. Terenurile şi clădirile de pe raza oraşului Brezoi, lăsate în paragină de proprietari, aduc mari deservicii imaginii de ansamblu a localităţii. Primarul Robert Schell se arată profund dezamăgit de lipsa de interes a proprietarilor care deţin aproape jumătate dintre terenurile localităţii. Schell este hotărât să recurgă chiar şi la o supraimpozitare de 500%, pentru a-i determina pe proprietari să-şi reabiliteze clădirile: „În cadrul unor hotărâri de consiliu poţi stabili ce înseamnă paragină, iar ulterior îi spui proprietarului ce trebuie să-şi refacă. În funcţie de gradul de deteriorare poţi să ceri până la 500% impozit. Este vorba despre 150 de proprietăţi care se află în paragină, şi vreo 50 de proprietăţi care, începând cu anul acesta vom lua măsuri să intre la majorări. Le vom da un termen de 6 luni în care să se conformeze”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe