|joi, august 24, 2017
  • Follow Us!

Fostul sef al Securitatii Campulung, administrator judiciar la PROTECTCHIM 

Motrun lichidator

Creditorii SC Protectchim SA au sanse aproape de zero sa-si recupereze banii dupa reorganizarea judiciara. Tribunalul Valcea a decis in luna martie intrarea in luna martie in insolventa a firmei SC Protectchim SA:

Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de creditorul Casa de Insolvenţă GMC SPRL administrator judiciar al Sc TERAPONT SRL pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC PROTECTCHIM SRL. În temeiul art.72 alin 6 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC PROTECTCHIM SRL În temeiul art. 73 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte administrator judiciar pe ART INSOLV SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu o retribuţie de 400 lei lunar. În temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolvenţei. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului Vâlcea, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă , în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 100 din lege. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 12.04.2017. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 26.04.2017. Fixează termenul de 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar, pentru depunerea eventualelor contestaţii . Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 17.05 .2017. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 02.05..2017 şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar. In temeiul art.39 din lege, Dispune deschiderea unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Termen fond: 19.04.2017 . Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare la sediul Tribunalului Vâlcea. Executorie. Pronunţată în şedinţa publică de la sediul Tribunalului Vâlcea.
Document: Hotarâre  353/2017  08.03.2017

Amintim că ART INSOLV SPRL, fosta Argeș Insolv SRL, este deținută de Petre Motrun, din Câmpulung, fost șef al securității comuniste din zona de baștină.

Aflati de-aici cine este Petre Motrun:

http://www.ziarulancheta.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2239:dna-piteti-pe-urma-lichidatorului-petre-motrun&catid=38:dezvaluiri&Itemid=91

http://www.atitudineinarges.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=4601:2014-09-10-16-59-08&catid=1:ancheta&Itemid=2

Fostul ofiţer de Securitate Petre Motrun, dat pe mâna Parchetului Militar

One Response to Fostul sef al Securitatii Campulung, administrator judiciar la PROTECTCHIM

  1. Jurist

    Dupa principiul , la vremuri noi tot noi.
    Oare , cind se va schimba ceva in bine si in aceasta tara? Cind vom scapa de toti acesti impostori?
    Cei care conduc astazi Romania , se pare ca nu au niciun interes sa faca ceva bun in acest sens.
    Dumnezeu cu mila si ei cu furaciunea.

     

Leave a Response