Presedintele CJ Valcea il ajuta pe primarul Baluta sa inregistreze branza „TELEMEA DE VAIDEENI”

marți, 28 martie 2017
 

Astăzi, 28 martie 2017, cu începere de la orele 11.00, în sala de şedinţe „Mircea cel Bătrân” a Consiliului Judeţean Vâlcea, a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, subprefectul judeţului Vâlcea, doamna Aurora Gherghina, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Vâlcea (D.A.J.), Marin Cernătescu, primarul comunei Vaideeni, Achim Daniel Băluţă, preşedintele Asociaţiei de Producătorilor de Produse Tradiţionale, Meşteşugari şi Artizanat Vâlcea, Aurel Simion, precum şi reprezentanţi ai unor forme asociative din judeţ.

Scopul acestei întâlniri a fost acela de a iniţia acţiuni pentru înregistrarea produsului „Telemea de Vaideeni” pe unul din sistemele de calitate protejată a produselor agricole şi alimentare - „Indicaţia Geografică Protejată”, „Denumirea de Origine Protejată”, „Specialitate Tradiţională Garantată”, precum şi identificarea de soluţii cu privire la înregistrarea de noi produse româneşti, ale căror caracteristici specifice sunt protejate la nivel naţional şi european.

 

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice-Consiliul Județean Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe