Inspectoratul Școlar a organizat Concursul Național „Made for Europe”

luni, 27 martie 2017
Vineri, 24 martie 2017, la Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea a fost organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea,Concursul Național „Made for Europe”, etapa județeană.
Concursul naţional „Made for Europe” se desfășoară anual, în vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale.
Ediția din 2017 are o încărcătură simbolică aparte, întrucât se împlinesc 30 de ani de la lansarea programelor europene din domeniul educației și formării profesionale și 20 de ani de când unităţile de învățământ din România participă la aceste programe europene. La concurs s-au putut înscrie unitățile școlare care au produse finale rezultate din proiecte finanțate prin programe europene, încheiate în 2016. Etapa județeană a competiției presupune organizarea unei expoziții cu produsele finale ale proiectelor derulate de unitățile școlare înscrise în concurs.
 La nivelul județului Vâlcea, această expoziție a fost organizată vineri, 24 martie 2017, la sala de festivitati a Colegiului Economic din Râmnicu Vâlcea. În cadrul concursului au fost jurizate cincisprezece produse din zece unități de învățământ: Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Colegiul Național de Informatică Matei Basarab, Colegiul Economic, Colegiul Energetic, Liceul Tehnologic Henri Coandă, Liceul Tehnologic Capitan Nicolae Plesoinu, Liceul Tehnologic General Magheru, Scoala Gimnaziala Anton Pann.
În cadrul concursului s-au derulat următoarele activități: prezentarea produselor finale, în sesiune publică, de către elevi–reprezentanți ai unităților de învățământ înscrise în concurs, evaluarea produselor finale de către comisia județeană de concurs, afișarea rezultatelor și festivitatea de premiere. 
Produsul final care s-a calificat pentru etapa națională este din cadrul  proiectul Erasmus+ „Dobândirea de competențe innovative pentru utilizarea practică a efectelor de comerț”, de la Colegiul Economic și reprezintă site-ul proiectului.
      Rezultatele etapei județene a concursului „Made for Europe” vor fi transmise către Comisia națională între 3 și 14 aprilie 2017. 
     Expoziția națională va fi organizată între 15 și 24 aprilie 2017, urmând în perioada 25 – 29 aprilie 2017 să aibă loc la Craiova vizitarea expoziției naționale, evaluarea produselor finale de către comisia națională de concurs și festivitatea de premiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe