|joi, noiembrie 23, 2017
  • Follow Us!

Consilier judeţean PNL, fals în două declaraţii de interese?! Directia Juridica a CJ doarme in papucii statului! Presedintele Radulescu, SANTAJAT?! 

VL-Stanculescu-696x782

Consilier judeţean PNL, fals în două declaraţii de interese?!

Consilierul judeţean Victor Stănculescu (PNL) a încălcat legislaţia privind integritatea în exercitarea funcţiior şi demnităţilor publice, precum şi pe cele care reglementează sancţionarea corupţiei, nemenţionând în declaraţiile de interese din anii 2012 şi 2013 contractele pe care le-a avut cu instituţii bugetare sau societăţi comerciale la care statul este acţionar – scrie publicatia Indiscret in Oltenia. Potrivit Codului Penal, falsul în declaraţii se pedepseşte cu amendă penală sau închisoare între trei luni şi doi ani. Dincolo de aceasta, o perioadă din primul mandat de consilier judeţean al lui Stănculescu se suprapune perioadei în care aceeaşi firmă a derulat contracte cu entităţi afate în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea.

In acest timp, Directia Juridica din cadrul Consiliului Judetean Valcea doarme in papucii statului si nu doreste sa lamureasca situatia consilierului judetean liberal. Bogdan Lastun, directorul acestei institutii, il protejeaza de ani buni pe prietenul sau (gurile rele spun ca: prieten de pahar, dar noi nu credem cunoscandu-l pe Lastun ca fiind un antialcoolic convins!). Avand in vedere ca la mijloc sunt si unele foloase necuvenite, existand o suspiciune rezonabila de fals in declaratii, iar directorul Lastun l-a protejat evident pe Stanculescu se poate vorbi si despre un abuz in serviciu al functionarului public, iar procurorii DNA pot oricand sa intre pe fir. Mai toate ziarele din Valcea au scris despre pozitia ILEGALA in care s-a aflat consilierul Stanculescu, numai Directia Juridica a CJ Valcea nu a catadicsit sa trimita o solicitare de punct de vedere la Agentia Nationala de Integritate si la alte institutii ale statului cu atributii in domeniu. Nu-l intelegem nici pe presedintele CJ, Constantin Radulescu, de ce nu-l trage de urechi pe directorul Lastun – sa-si indeplineasca atributiile de serviciu?

Domnule presedinte, cu ce va are la mana consilierul Victor Stanculescu, dar directorul Bogdan Lastun?! De ce nu dispuneti masuri legale in acest caz?! Valcenii ar putea sa creada ca exista un SANTAJ la mijloc avand in vedere ca tot dvs., domnule presedinte, nu l-ati exclus din CJ pe acelasi Stanculescu cu toate ca legea era de partea dvs! In cazul in care nici de data aceasta nu veti actiona valcenii vor putea sa inteleaga orice!

Bogdan Lastun

SC ALVISTPO MEDIA SRL, o firmă jucăuşă
În 2010, Victor Stănculescu se asociază cu Bogdan Popescu în firma SC ALVISTPO MEDIA SRL (CUI 27669326, J38/393/2010). Fiecare cu o cotă de participare la beneficii/pierderi de 50%. Firma editează Ziarul de Nord, o publicaţie cu o frecvenţă extrem de redusă a apariţiilor. Ziarul de Nord începe să încaseze din contracte de prestări servicii de la instituţii
publice sau societăţi comerciale cu capital de stat. Printre acestea, Servcet SA şi Prelcet SA, la care CET, aflată în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea, este acţionar majoritar. De asemenea, ALVISTPO MEDIA SRL derulează contracte şi cu primării din judeţul Vâlcea. În 2012, Victor Stănculescu devine consilier judeţean, iar legea nu îi mai permite afaceri cu instituţii aflate în administrarea sau subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Numai că SC ALVISTPO MEDIA SRL continuă să încaseze. În 2013, spre exemplu, firma figurează în evidenţele PRELCET SA şi SERVCET SA cu contracte de câte 3.500 lei. Tot în 2013, SC ALVISTPO MEDIA SRL încasează 4.500 lei de la Primăra Horezu. Pe 7 ianuarie 2014, Stănculescu se retrage din firmă şi până în ziua de azi susţine că nu a luat un leu din aceste contracte şi că altcineva s-a înfruptat.

Punctul 5 al declaraţiei de interese poate deveni punctul fatal

Deşi s-a dat de mic şi nefinanţat, a eludat însă chestiuni obligatorii. Chiar dacă în ambele declaraţii de interese recunoaşte că a fost asociat la SC ALVISTPO MEDIA SRL, Stănculescu nu completează punctual 5 al acestor declaraţii. Acolo, era obligat să menţioneze: instituţia contractantă-denumirea şi adresa, procedura prin care a fost încredinţat contractual, tipul contractului, data încheierii contractului, durata contractului, valoarea totală a acestuia; o şmecherie tipic românească pentru care unii au fost traşi pe dreapta de Agenţia Naţională de Integritate. Victor Stănculescu se află la al doilea mandat de consilier judeţean, iar anul trecut a candidat fără succes pentru Camera Deputaţilor.

 

 

Si Ziarul de Valcea a scris despre aceasta situatie:

Consilierul județean Victor Stănculescu – contracte pe bandă rulantă cu INSTITUȚII DE STAT!

gheorghe-melente-si-victor-stanculescu-1024x633

ALVISTPO_MEDIA_SRL_2014Stanculescu_Victor – declaratie interese 2012Stanculescu_Victor – declaratie interese 2014

 

Asupra consilierului județean Victor Stănculescu planează suspiciunea incompatibilității. Persoane bine informate au transmis pe adresele electronice ale ziariștilor vâlceni documente, în facsimil, din care reiese faptul că Agenția Națională de Integritate are motive serioase să declanșeze verificări în această speță. Așadar, iată informațiile primite prin intermediul e-mail-ului:

Stănculescu Victor-George (consilier județean CJ Vâlcea din 29 iunie 2012), fiul lui Constantin și Elena, născut la data de 03.10.1978 în localitatea Rm. Vâlcea, asociat în SC ALVISTPO MEDIA SRL (CUI 27669326, J38/393/2010), aport la capital 100,00 RON, data vărsării aportului 18.10.2010, echivalând cu 10 părți sociale reprezentând 50% din capitalul social total, cota de participare la beneficii/pierderi de 50%; şi Popescu Bogdan Alexandru, fiul lui Romeo şi Mariana, născut la data de 5.11.1975 în localitatea Rm. Vâlcea, asociat în SC ALVISTPO MEDIA SRL (CUI 27669326 din data de 04.11.2010, J38/393/2010), aport la capital 100,00 RON, data vărsării aportului 18.10.2010, echivalând cu 10 părți sociale reprezentând 50% din capitalul social total, cota de participare la beneficii/pierderi de 50%, administrator al SC ALVISTPO MEDIA SRL până la data de 07.01.2014.

Luni, 07.01.2014, la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Vâlcea se depune textul actualizat al actului constitutiv al SC ALVISTPO MEDIA SRL, cu sediul in municipiul RamnicuValcea, aleea Olanesti, nr. 6, zona 1 Mai, bloc 9, scara A, etaj 2, ap. 9, judetulValcea, inregistrata sub nr. J38/393/2010, cod unic de inregistrare 27669326, care a fost inregistrat sub nr. 229 din 07.01.2014, prin care se măreşte capitalul social de la 200 lei la 400 lei, se schimbă administratorul şi unu din asociaţi. Iese Stănculescu Victor-George şi intră Anghel Dan Dumitru, care deţineşifuncţia de administrator.

Interesant este că Stănculescu Victor-George omite să completeze în declaraţiile de interese din 2012 şi 2013 contractele obţinute ori aflate în derulare în timpul exercitării funcţiilor, mandatelor sau demnităţilor publice, finanţate de la bugetul de stat, local şi din fonduri externe ori încheiate cu societăţi comerciale cu capital sau unde statul este acţionar majoritar/minoritar. Trebuiau declarate numele, denumirea şi adresa beneficiarului de contract unde, prin calitatea deţinută, titularul soţul/soţiaşi rudele de gradul I obţin contracte, aşa cum sunt definite mai sus, falsul în declaraţii fiind incriminat de Codul Penal. Din indicatorii financiari de pe site-ul Ministerul FInantelor Publice, SC ALVISTPO MEDIA SRL a avut în anul 2012 o cifră de afaceri netă de 66.184 lei, iar în anul 2013 o cifră de afaceri netă de 71.534 lei. În mare parte, aceste cifre de afaceri au fost realizate prin contracte finanţate de la bugetul de stat sau local.

SC ALVISTPO MEDIA SRL a derulat în perioada 2012-2014 contracte de prestări servicii şi cu alte instituţii publice sau societăţi comerciale cu capital de stat (vezi SC CET GOVORA SA, SC PRELCET SRL, SC SERVCET SRL – societăţi care ţin, direct sau indirect, de Consiliul Judeţean Vâlcea).

De reţinut faptul că aproape toate contractele derulate de SC ALVISTPO MEDIA SRL cu instituţii publice sau societăţi comerciale cu capital de stat constau în prestarea de servicii de publicitate şi tipărire machete în publicaţia Curierul de Nord, publicaţie care nu apare nici măcar on-line, toate aceste servicii fiind FICTIVE. Deşi SC ALVISTPO MEDIA SRL facturează lunar astfel de servicii, publicaţia Curierul de Nord apare doar în perioadele de contractare.

În 2013, SC ALVISTPO MEDIA SRL încasează 4.500 lei de la Primăra Horezu, diriguită de primarul Ilie Fârtat.

 

 

Art. 90 Legea 161 – Incompatibilităţi privind aleşii locali Incompatibilităţi
CAPITOLUL III

Incompatibilităţi

SECŢIUNEA a 4-a

Incompatibilităţi privind aleşii locali

Art. 90(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţileadministraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local

Liberalii îşi pun avocaţii să jecmănească primarii proaspăt PSD-işti de bani publici

8 noiembrie, 2014Fara comentarii
Primarul proaspăt pesedist al comunei vâlcenegheorghe melente si victor stanculescu Drăgoeşti, Gheorghe Melente (foto stânga) acuză: „Victor Stănculescu (foto dreapta), te-am pus avocat să îmi reprezinţi comuna şi nu te-ai prezentat la proces!”. Primarii din Vâlcea care au profitat de ordonanţa de urgenţă privind migraţia aleşilor locali, plecând de la PNL şi depunându-şi adeziune la PSD au avut de rezolvat un conflict cu vechii lor colegi liberali, conflict pe care şi l-au rezolvat în faţa unui public numeros, chiar în şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea, din data de 30 octombrie a.c. Primarul din comuna Drăgoeşti nu a făcut nici ele excpţie. Acesta şi-a spus necazul, reproşându-le liberalilor că nu l-au ajutat cu nimic de când a fost ales primar, iar acum s-au gândit să îl „taie” de la fondurile pentru modernizarea drumurilor. Nervos fiind, edilul Melente i-a reamintit consilierului judeţean PNL, avocatul Victor Stănculescu, că l-a angajat la un proces al Primăriei Drăgoeşti, pe care l-a pierdut prin neprezentare, dar onorariul a ştiut să şi-l ridice. „Domnul Victor Stănculescu spune: «Trădarea se plăteşte!». Tu cu ce plăteşti, domnule Victor Stănculescu, trădarea că te-am pus avocat să îmi reprezinţi comuna şi nu te-ai prezentat la proces. Mulţumesc frumos! Dacă eu mint acum să mi se deschidă dosar şi să mă acuze toată lumea dacă eu nu am spus adevărul!” – a spus primarul Melente. (http://www.publipro.ro/proexpres-dragasani/liberalii-isi-pun-avocatii-sa-jecmaneasca-primarii-proaspat-psd-isti-de-bani-publici-17245)

 

O altă primărie cu care Stănculescu a avut contract de reprezentare juridică este Primăria Măciuca.

One Response to Consilier judeţean PNL, fals în două declaraţii de interese?! Directia Juridica a CJ doarme in papucii statului! Presedintele Radulescu, SANTAJAT?!

  1. Ilie B.

    Cred ca nu este nimic nou in ce priveste avocatul „subsemnatul”. Jegul tot jeg , ramine mai ales cind are protectia „nasului”.
    Doresc sa stiu , insa , care sunt parerile Institutiilor statului , in aces caz.
    Sa urmeze un nou caz , Emilia Frincu?
    Se pare ca , hotia , este de baza la acesti indivizi grupati in mafia portocalie.

     

Leave a Response