Ziua Porţilor Deschise la sediul IPJ Vâlcea

marți, 21 martie 2017

Joi, 23 martie a.c., la sediul IPJ Vâlcea, începând cu ora 10.00, se va desfăşura Ziua Porţilor Deschise, când, toţi cei interesaţi vor avea posibilitatea să afle mai multe despre activitatea poliţiei în ansamblu, dar şi aspecte particulare legate de activitatea structurilor operative.

Cu această ocazie, poliţiştii Serviciului Criminalistic, Centrului Operaţional şi Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor prezenta vizitatorilor tehnologia de care dispun pentru monitorizarea activităţilor cotidiene.

În faţa sediului IPJ Vâlcea vor fi prezentate echipaje ale Serviciului Criminalistic, CRAP, Serviciul Rutier şi un stand al Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii cu materiale preventive.

Activităţile se vor încheia, sâmbătă, în data de 25 martie a.c., începând cu ora 10.00, în municipiul Râmnicu Vâlcea, în parcarea River Plaza Mall, unde va fi organizată o expoziţie inedită cu stand-uri de prezentare a tehnicii şi materialelor din dotarea Serviciului de Acţiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Biroului de Ordine Publică – Poliţia de Proximitate, Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă, Corpului Naţional al Poliţiştilor – Biroul Teritorial Vâlcea.

De asemenea, va fi amplasat un punct de documentare – informare, unde poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii rutieri vor distribui materiale informativ – preventive.

Cei prezenţi se vor putea delecta, la orele 11.00 şi 12.00, cu exerciţiile de dresaj prezentate cu ajutorul câinilor de serviciu ai Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea – Sibiu şi intervenţii cu rol demonstrativ ale luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale Vâlcea, la orele 11.30 şi 12.30.

De asemenea, se vor realiza fotografii de către Serviciul Criminalistic, se va simula starea de ebrietate prin intermediul unui dispozitiv-ochelari specifici şi se va face prezentarea radarului tip – pistol de către Serviciul Rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe