|sâmbătă, aprilie 29, 2017
  • Follow Us!

Andra Bica, inspector sef ISJ Valcea: „Cheia succesului în viață se află în educație” 

2-620x161

 

În general, responsabilitatea unui management eficient și care pune accent pe latura emoțională, a relației dintre oameni, a fost întotdeauna o problemă spinoasă. Faptul de a conduce destine și de a deține dreptul de decizie asupra aspectelor profesionale ale unei instituții presupune o viziune foarte realistă asupra situației globale și individuale. Astfel de oameni se nasc cu profilul psihologic și caracterul de lider. Iar domeniul educațional e cu atât mai greu cu cât, în fața ucenicilor tăi, devii, mai mult decât manager, mentor.
Vom vorbi astăzi, pe îndelete, cu un om frumos. Andra Bică ocupă, cu responsabilitate și devotament, funcția de inspector general al IȘJ Vâlcea, despre liderat, profesionalism, dezvoltare în educație și alte teme, în interviul care urmează.

Care este activitatea dvs. principală în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea?

Activitatea unui inspector general este extrem de complexă. În primul rând trebuie să înțeleagă foarte bine sistemul de educație și oamenii lui: elevi, directori, profesori, personal didactic auxiliar, personal nedidactic, părinți, comunitatea locală., într-un fel sau altul toți sunt participanți activi ai sistemului și fiecare are mulțumirile sau nemulțumirile lui pe care trebuie sa le gestionezi cu multă înțelegere.

Care sunt valorile-cheie după care vă ghidați activitatea profesională?

Activitatea mea nu poate fi ghidată decât după valorile de care fiecare dascăl ar trebui să țină seama : atitudinea altruistă față de elev, dragoste multă dăruită elevului, corectitudine, respect și angajament, un cod de etică mereu prezent în mintea dascălului.

Ce activități educaţionale care au adus un plus de valoare comunității ați implementat în cadrul IȘJ Vâlcea?

Am încercat să avem o relație foarte strânsă cu comunitatea locală și județeană și am militat în primul rând pentru un învățământ de calitate, care nu este posibil doar cu dascăli bine pregătiți, ci și cu dotarea corespunzătoare a școlilor. Am venit în sprijinul acestei idei cu o multitudine de activități precum Gala Olimpicilor, concursuri, spectacole, dezbateri si parteneriate, unde fiecare participant a avut rolul său bine definit. Am fost extrem de bucuroși când a fost răsplătită performanța, așa cum s-a întâmplat după examenele de Bacalaureat si Evaluare Națională 2016, când au fost obținute 8 medii de 10 la fiecare dintre acestea.

Am vorbit foarte pe scurt despre activitatea dvs profesională. Cum este, însă, omul Andra Bica? Cu alte cuvinte, schițați-ne o scurtă caracterizare personală a dvs.

La această întrebare îmi este foarte greu să răspund. E bine să îi lași pe alții să vorbească despre tine. Ce pot să vă spun totuși este că sunt o persoană care iubește copiii, în special, și oamenii, în general. Sunt destul de perfecționistă și exigentă cu cei cu care lucrez, dar totodată le ofer destul de multă libertate în a-și pune în practică viziunea personală. Consider că se poate practica un management eficient, așa cum scrie în manualele de specialitate, cu multă răbdare și implicare.

Nu mă văd făcând altceva decât meseria de profesor. Am fost pe rând învățătoare, educatoare, profesor la gimnaziu, profesor la liceu, director, am predat atât în mediul rural, cât și în mediul urban, am predat la clase simultane timp de 3 ani ca învățătoare, am predat în comunități dezavantajate, dar și în reședința de județ, la colegiu. Sunt în sistem de la 19 ani. Practic, de când am intrat în școală ca elev, nu am mai părăsit-o niciodată și nici nu mă văd făcând acest lucru prea curând.

Care este părerea dvs. despre integrarea tehnologiilor în educație?

În ultimul deceniu, evoluțiile sociale, rapide și imprevizibile au impus o reconsiderare a rolului profesorului şi a materialelor instructive utilizate. Este necesară motivarea elevilor pentru învățare, precum și menținerea interesului acestora, de aceea circumstanțele actuale conferă un plus pentru integrarea noilor tehnologii, lăsând în urmă părțile lor mai puțin pozitive. Nimic nu e perfect, fiecare situație are și bune și rele.

Referitor la inovațiile tehnologice care au apărut în zilele noastre, apropo de părți pozitive sau negative, este capabilă tehnologia să genereze efecte pozitive/negative asupra procesului educațional?

Aș putea spune că fără tehnologie nu se mai poate desfășura un act educațional eficient. Consider că trebuie să ne adaptăm societății în care trăim și să nu le cerem elevilor să se întoarcă în timp, ci noi, profesorii, să ținem pasul cu timpul. Este o provocare, într-adevăr, dar suntem obligați să ținem pasul cu tehnologia. Ca în orice domenii există și efecte pozitive si efecte negative, dar depinde de noi cum le gestionăm pentru a înclina balanța către cele pozitive.

Credeți că educația, sub orice formă a ei, are puterea de a face totul posibil?

Cred cu tărie că educația, fie ea cea profesională, informațională, vocațională, de consiliere, rămâne domeniul cu multiple funcții ce pregătesc elevul pe drumul devenirii sale pentru performanță, iar în cazul încercărilor vieții, de care nimeni nu scapă, va şti cum să le abordeze şi să le depășească. Cheia succesului în viață se află în educație.

Sursa: http://proeurocons.eu

Leave a Response