Doi tineri, de 18 si 21 de ani, prinşi după ce au comis mai multe furturi din locuinţe

miercuri, 15 martie 2017

 

Doi tineri, de 18 şi 21 ani, ambii din comuna Roeşti, judeţul Vâlcea, sunt urmăriţi de oamenii legii pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt. Potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, în perioada ianuarie – februarie, tinerii ar fi sustras din mai multe locuinţe din localitatea Roeşti 4 anvelope şi un motofierăstrău, precum şi 2 cazane din cupru de fabricat ţuică.

În urma cercetărilor efectuate, a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de tinerii în cauză. Totodată, poliţiştii au reuşit recuperarea unui cazan din cupru de fabricat ţuică şi a unui motofierăstrău.

Unul dintre hoti a fost prezentat Judecătoriei Horezu cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a respins această solicitare dispunând faţă de inculpat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe