Administratorul special de la Oltchim nu a depus NICIODATA rapoarte lunare de activitate

duminică, 12 martie 2017

Deşi se află în procedura insolvenţei de 4 ani, administratorii judiciari şi cel special de la Oltchim nu au depus NICIODATĂ rapoarte lunare de activitate pentru a fi consultate de acţionari şi de opinia publică, la fel cum fac administratorii de la CET Govora. Anul trecut, Corpul de Control al Ministerului Energiei a sesizat Agenţia Naţională de Integritate cu privire la incompatibilitatea în care se afla Bogdan Stănescu: administrator special la Oltchim (societate de stat în insolvenţă), dar şi administrator la Oil Terminal (creditoare a Oltchim). Un prim semn de normalitate la acea dată avea însă să se transforme într-o monstruozitate fără precedent. În august 2016, la câteva zile după ce devenea de notorietate faptul că era plătit... în 14 funcţii la stat, administratorul special al Oltchim, Bogdan Stănescu, îşi înceta mandatul de director general al Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie, unde a fost detaşat din partea Băncii Naţionale a României. Păi unde să mai aibă timp „săracul” de Stănescu să facă rapoartele lunare de activitate ale Oltchim, aşa cum cere legea....

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe