|sâmbătă, octombrie 21, 2017
  • Follow Us!

Multiple acţiuni desfăşurate de preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, în luna februarie 

Costi Radulescu

 

 

Recent, Consiliul Judeţean Vâlcea a prezentat o informare cu privire la activitatea desfăşurată de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, în luna februarie. La solicitarea preşedintelui Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, în data de 01.02.2017 a avut loc, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, o întâlnire cu reprezentanţii SC APAVIL SA, Primăriei Oraşului Horezu si cei ai Primăriei Comunei Măldăresti, ocazie cu care s-au discutat probleme legate de regimul juridic al terenului pe care este amplasată actuala Staţie de epurare a apei uzate Horezu (SEAU Horezu). Având în vedere că regimul juridic al terenului pe care este amplasată această staţie este neclar, reprezentanţii primăriei Oraşului Horezu şi cei ai Primăriei Comunei Măldăresti au propus SC APAVIL SA alte două amplasamente, respectiv; unul situat pe teritoriul oraşului Horezu şi al doilea, situat pe teritoriul comunei Măldăresti. În urma deplasării la faţa locului, s-a constatat că ambele amplasamente nu respectă prevederile Ordinului nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei cu privire la distanţele minime de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei şi anume staţii de epurare a apelor uzate – 300 m. În aceste condiţii, S.C. APAVIL S.A a solicitat Consultantului EPTISA România S.R.L (EPTISA Servicios de Ingeniería S.L.) să ia în consideraţie varianta de transfer a apelor uzate colectate de la nivelul Unităţilor Administrativ Teritoriale Horezu, Vaideeni şi Tomşani la Staţia de epurare a apei uzate Frânceşti (SEAU Frânceşti).

În data de 2 februarie 2017, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a efectuat o vizită la Secţia de Recuperare Medicală şi Fizioterapie (RMF) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, avându-l alături pe şeful secţiei, domnul Popa Adrian, prilej cu care au fost inspectate, atât spaţiile de tratament, cât şi fiecare salon al acestei secţii şi au fost purtate discuţii cu pacienţii. S-a stabilit că, în cel mai scurt timp, în limitele bugetare disponibile, conducerea unităţii să demareze lucrări de reparaţii la bazinul de hidroterapie, pentru a deveni funcţional, precum şi lucrări de remediere a celorlalte deficienţe constatate, activităţi la care să fie angrenat şi personalul din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

Sâmbătă, 04.02.2017, în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Vâlcea a avut loc cea de-a XXII-a ediţii a Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor, unde au fost prezenţi peste 100 de elevi din mai multe judeţe ale ţării, directori şi profesori din Vâlcea, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, subprefectul judeţului, Aurora Gherghina, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, Inspectorul General Şcolar al ISJ Vâlcea, Andra Bică, Dragoş Mihai, preşedintele Consiliului Tineretului din România, Ştefan Stanciu, preşedinte CJE Vâlcea, Ştefan Vlad, preşedinte CNT, Ştefan Marius Deaconu, vicepreşedinte ANOSR, Bukur Tamas, reprezentant ULM, Gigei Lazăr, preşedinte executiv CIADO. Misiunea acestui Consiliu Naţional al Elevilor a fost de a reprezenta elevii în forurile decizionale şi de a asigura un mediu propice dezvoltării personale şi profesionale a lor, prin susţinerea voluntariatului şi acţiunilor pliate pe nevoile şi interesele acestora. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a declarat că susţine acest demers de a aduce în atenţia instituţiilor abilitate în domeniul educaţional, dorinţele elevilor români, care au dreptul la o educaţie performantă, care să vină în întâmpinarea nevoilor şi aşteptărilor lor.

În data de 07.02.2017, Preşedintele Consiliul Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, a făcut o vizită în zona de nord a judeţului, pentru a verifica stadiul de progres al lucrărilor la staţia de sortare de la Brezoi, obiectiv extrem de important în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor soiide în judeţui Vâlcea”, proiect major de gestionare la nivel integrat al deşeurilor la nivelul judeţului. De asemenea, tot în data de 07.02.2017, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea s-a deplasat ia sediul primăriei oraşului Călimănesti unde a avut loc o întâlnire de lucru cu primarul oraşului Călimăneşti, domnul Constantinescu Florinei, în cadrul căreia s-a discutat pe marginea colaborării la nivel institutional, în vederea soluţionării unor probleme de ordin administrativ şi economic.

În data de 09.02.2017 a avut loc, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor reprezentative ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea care au solicitat sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea cu privire la o serie de probleme cu care se confruntă salariaţii şi reprezentanţii acestora şi s-a convenit ca astfel de întâlniri între sindicate şi conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea să se desfăşoare cel puţin lunar. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea va înainta, în condiţiile legii, ori de câte ori va fi nevoie, spre rezolvare aceste solicitări, conducerii DGASPC Vâlcea, cea care răspunde direct de gestionarea activiţătii acestei instituţii.

În data de 09.02.2017, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea a avut loc întâlnirea cu reprezentanţii Institutiei Prefectului – Judeţul Vâlcea, Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, S.C. OLTCHIM SA, VILMAR SA, CIECH SA, USG, ocazie cu care s-au abordat diverse probleme cu care se confruntă agenţii economici de pe Platforma Chimică şi identificarea unor soluţii de colaborare şi susţinere reciprocă, în condiţiile legii, între autorităţile publice şi respectivii agenţi economici. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, a transmis în data de 09.02.2017 o adresă Ministerului Transporturilor, solicitând domnului ministru Alexandru Răzvan Cuc informaţii referitoare la stadiul de implementare a proiectului autostrăzii Sibiu – Piteşti, construcţie ce contribuie semnificativ la modernizarea şi îmbunătăţirea infrastructurii de transport pentru judeţul Vâlcea, influenţând totodată creşterea competitivităţii în sectoarele cheie ale economiei locale şi nu numai. Solicitarea Preşedintelui Constantin Rădulescu are legătură cu informaţiile apărute în media, potrivit cărora realizarea Studiului de fezabilitate pentru tronsoanele 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Bucureşti – Sibiu ar fi suspendată, ceea ce ar însemna şi amânarea începerii lucrărilor la autostrada Bucureşti – Sibiu. Pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea în obţinerea unei noi licenţe de concesiune pentru exploatarea calcarului, materie primă necesară menţinerii în funcţiune a societăţilor de pe platforma chimică Râmnicu Vâlcea – Sud, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a solicitat prin adrese transmise în data de 10.02.2017, atât domnului viceprim-ministru şi ministru al Mediului, Daniel Constantin, cât şi domnului ministru al Economiei, Alexandru Petrescu, să analizeze şi să întreprindă, cu celeritate, demersurile necesare preîntâmpinării unor probleme cu implicaţii economice şi sociale foarte grave, la nivelul judeţului Vâlcea. Situaţia, a cărei rezolvare o solicită celor doi miniştri preşedintele Constantin Rădulescu, este generată de suprapunerea, pe o suprafaţă de cca 16 hectare, a perimetrului ariei naturale protejate (Parcul Naţional Buila – Vânturariţa, înfiinţat în anul 2004) cu cel minier (cariera Bistriţa – Costeşti).

În data de 15 februarie 2017, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a avut o întâlnire cu directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, doamna dr. Mărgăritescu Lorena, şi cu reprezentantul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Ghibirdic Alexandru, prilej cu care au fost puse în discuţie demersurile ce trebuie efectuate pentru înfiinţarea, în Cartierul Ostroveni, a unui Centru medical de permanenţă, care să fie prevăzut cu: sală de tratament; sală de aşteptare; sală de sterilizare; sală specială pentru deşeuri şi grupuri sanitare. Având în vedere necesităţile cetăţenilor din acest cartier şi ţinând cont de faptul că viitorul Centru medical de permanenţă va funcţiona, cu respectarea prevederilor legale, după ora 20.00, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a propus conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea să identifice soluţii pentru funcţionarea cu program non-stop a acestei structuri medicale.

Joi, 16.02.2017, la sediul primăriei din oraşul Băile Govora, a avut loc o întâlnire între primarul Mihai Mateescu şi Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, în cadrul căreia au fost abordate mai multe chestiuni cu caracter administrativ, sprijin legal instituţional în vederea realizării unor investiţii, precum şi reluarea demersurilor comune pentru realizarea sensului giratoriu de la intersecţia drumurilor DN 67 cu DJ 649 şi DJ 647 (situată în apropierea bisericii din satul Gurişoara). Scopul acestor demersuri îl constituie realizarea fluidizării circulaţiei şi facilitării accesului către staţiunea Govora şi obiectivele turistice din zonă. Având în vedere problemele deosebite cu care se confruntă administraţia municipiului Râmnicu Vâlcea, cu privire la faptul că s-a acutizat fenomenul prin care în municipiul Râmnicu Vâlcea sunt aduşi şi lăsaţi câini fără stăpân din alte localităţi (ceea ce a dus la o creştere alarmantă a numărului acestora), în data de 16.02.2017, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea a avut loc o întâlnire între Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, domnul Miclea Mihai Gabriel şi reprezentanţi ai primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, în cadrul căreia s-a discutat oportunitatea introducerii unui sistem de microcipare a câinilor fără stăpân. Această măsură ar trebui să conducă la identificarea câinilor care sunt aduşi din alte localităţi în municipiul Râmnicu Vâlcea. Cu această ocazie, s-a stabilit ca pentru informarea autorităţilor localităţilor limitrofe municipiului Râmnicu Vâlcea, cu privire la demersurile ce urmează a fi luate în acest sens, să se organizeze o întâlnire cu primarii comunelor Dăeşti, Berislăveşti, Goleşti, Mihăeşti, Muereasca, Vlădeşti şi Păuşeşti Măglaşi la jumătatea lunii martie. De asemenea, a fost lansată spre studiu şi ideea unor adăposturi zonale pentru câinii fără stăpân. Săptămânal, şi ori de câte ori a fost nevoie, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, împreună cu domnul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, au organizat întâlniri la nivel instituţional pe probleme care privesc administraţia judeţeană şi cea de la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea.

One Response to Multiple acţiuni desfăşurate de preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, în luna februarie

  1. Adina

    Ref la Central de permanenta Dr Margaritescu nu e capabila de a face ceva pt judetul Valcea.
    E slab pregatita or asta.

     

Leave a Response