|miercuri, aprilie 26, 2017
  • Follow Us!

SONDAJ! Sunteti de acord cu initiativa legislativa care pevede pedeapsa cu inchisoarea pentru protestatari? 

BUCURESTI - PROTEST - GRATIERE

PSD se OPUNE iniţiativei lui Tudor Ciuhodaru privind pedeapsa cu închisoarea pentru protestatari

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a precizat, vineri, că PSD se va opune demersului deputatului social-democrat Tudor Ciuhodaru de extindere a domeniului de aplicare a sancţiunilor privind faptele îndreptate împotriva ordinii constituţionale şi va vota împotriva propunerii legislative.

PSD se OPUNE iniţiativei lui Tudor Ciuhodaru privind pedeapsa cu închisoarea pentru protestatari

„PSD se delimitează categoric de iniţiativa personală a deputatului Tudor Ciuhodaru de a completa Codul Penal, în sensul extinderii domeniului de aplicare a sancţiunilor privind faptele îndreptate împotriva ordinii constituţionale sau a exercitării autorităţii de stat. PSD consideră că forma actuală a Codului Penal are prevederi clare şi suficiente în legătură cu astfel de fapte şi nu necesită completări sau modificări”, a precizat Dobre într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Dobre a precizat că abordarea deputatului Tudor Ciuhodaru în această materie este vagă, iar din acest motiv prezintă mai multe vicii de constituţionalitate în ceea ce priveşte respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale precum libertatea întrunirilor sau dreptul de asociere.

Întreprinderea unor acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor, săvârşite în scopul schimbării ordinii constituţionale, a îngreunării sau a împiedicării exercitării puterii de stat ar putea fi pedepsită cu închisoare de până la 3 ani, potrivit unui proiect depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru.

„Întreprinderea de acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvărşire de una sau ai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, potrivit unui proiect de lege care completează articolul 397 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, la Senat.

Acest demers legislativ se impune pentru că “România a fost întotdeauna un stat extrem de tolerant”, iar “lipsa unor măsuri care să descurajeze şi să pedepsească orice acţiune împotriva ordinii constituţionale săvârşite de persoane, organizaţii sau partide a dus la exacerbarea acestor manifestări”, susţine iniţiatorul proiectului de lege.

Proiectul de lege acoperă “un vid legislativ”, incriminând anumite tipuri de acţiuni săvârşite în scopul schimbării ordinii constituţionale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat ce nu sunt prevăzute, în Codul Penal, la articolul 397 (Acţiuni împotriva ordinii constituţionale) şi nici nu pot fi încadrate la art. 367 (Constituirea unui grup infracţional organizat), art. 368 (Instigare publică) sau la art. 369 (Incitare la ură sau discriminare), susţine deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, în expunerea de motive a actului normativ.

Ciuhodaru afirmă că evenimentele de la Târgu Mureş în cadrul cărora s-a cerut autonomia Ţinutului Secuiesc, precum şi cererile europarlamentarilor români de etnie maghiară Laszl Tokes şi Csaba Sogor impun ca Parlamentul României să adopte propunerea de modificare a Codului penal, depusă la Senat.

Tudor Ciuhodaru cere Parlamentului să reglementeze “faptul că, în România, libertatea, democraţia, dreptul de mişcare şi liberă exprimare, nu pot merge până la nivelul la care prin abordări extremiste, separatiste, revizioniste, se atacă esenţa statului român”. (Mediafax)

8 Responses to SONDAJ! Sunteti de acord cu initiativa legislativa care pevede pedeapsa cu inchisoarea pentru protestatari?

  1. LIDIA

    SUNT NISTE MANIPULATORI NIMIC ALTCEVA.

     
  2. Manea Aurelia

    Nu sunt de acord cu acest proiect.Pentru a putea sa n-e exprimam liber pentru a putea demonstra atunci când se fac derapaje din partea clasei poltice, pentru a trai liberi si fara frica,pentru democratie,pentru asta ne-am razvratit si au murit oameni in decembrie 1989. Si acuma acest dezaxat vrea sa n-e intoarca inapoi.Rusine sa-i fie,iar psd-ul daca zice ca nu este de acord cu acest demers, atunci sa-l elimine din partid pe acest nazist.

     
  3. viorel dan

    perfect de acord !

     
  4. viorel dan

    perfect de acord

     
  5. Gogu

    Da sunt de acord , sa-i pedepseasca pe cei turbulenti si cei platiti de cercurile de interese.Oameni pasnici sa fie lasati in pace.

     
  6. Catalina Ghitulescu

    nu

     
  7. Teodora Vlad

    Pederastul ăsta încurcă marfa cu ambalajul.
    Ce poți să îi ceri lui Mengele de România ?
    ,,Doctore”, ia nişte HCN, poate îți trece ! 😂😂😂😂

     
  8. Teodora Vlad

    Mengele de România, ia nişte HCN, poate îți trece !

     

Leave a Response