|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Un document ţinut la secret: prezentăm acum valoarea de vânzare a fiecărui activ al Oltchim 

oltchim-sm

Un document ţinut la secret: prezentăm acum valoarea de vânzare a fiecărui activ al Oltchim

În cadrul raportului privind proiectul de modificare a planului de reorganizare a SC Oltchim SA este prezentată, în anexele secrete, situaţia sintetică a pachetelor de active, cu evidenţierea valorii de piaţă a acestora, determinată pe baza raportului de evaluare întocmit de Winterhill România, precum şi a preţului de pornire a vânzării acestora: Clor-Alkali Râmnicu Vâlcea (preţ pornire 14,5 milioane de euro); Uzina Oxo-alcooli Râmnicu Vâlcea (10,2 milioane de euro); uzinele Propilen-oxid şi Polioli Râmnicu Vâlcea (59,4 milioane de euro); servicii Site Râmnicu Vâlcea (52 milioane de euro); 1.010 vagoane cale ferată din Râmnicu Vâlcea (7,7 milioane de euro); procesare PVC (5,5 milioane de euro); Uzina petrochimică VCM-PVC Râmnicu Vâlcea (45,3 milioane de euro); Uzina Petrochimică Bradu-Piteşti (80 milioane de euro); Uzina Anhidridă Ftalică Râmnicu Vâlcea (10 milioane de euro), alte active neesenţiale (22,4 milioane de euro). Modalitatea de vânzare propusă de consorţiul de administratori judiciari pentru activele neesenţiale este vânzare prin licitaţie publică cu strigare. Conducerea SC Oltchim SA va face demersurile de expunere pe piaţă a activelor, într-o formă adecvată. Activele vor fi vândute în starea în care se găsesc, cumpărătorii achiziţionând în cunoştinţă de cauză. Se recomandă ca orice persoană interesată, să efectueze o inspecţie a activului scos la vânzare. Persoanele interesate vor depune oferta scrisă în care vor specifica preţul oferit pentru activul scos la vânzare. Vor fi organizate 6 licitaţii publice săptămânale, cu strigare, în urcare, la sediul SC Oltchim SA. În ipoteza în care o şedinţa de licitaţie nu poate fi organizată, consorţiul de administratori judiciari va notifica aceasta prin intermediului site-urilor proprii, calendarul licitaţiilor urmând să fie decalat conform notificării. Comisia de licitaţie va fi formată din trei membri, reprezentanţi ai consorţiului de administratori judiciari, desemnaţi de către acesta prin decizie. Unul dintre cei trei membri astfel desemnaţi va îndeplini calitatea de preşedinte al comisiei de licitaţie. Pentru a putea lua parte la procedura de vânzare prin licitaţie publică, fiecare ofertant va constitui anterior depunerii ofertei, o garanţie de participare reprezentând 10% din preţul de pornire a şedinţei de licitaţie la care doreşte să participe, în lei, la cursul BNR valabil în data constituirii garanţiei de participare. În cazul în care ofertantul declarat adjudecatar nu va achita diferenţa de preţ în termenul şi în condiţiile menţionate, garanţia de participare constituită de către acesta nu îi va fi restituită, aceasta rămânând câştigată averii SC Oltchim SA. Sumele, preţurile şi valorile exprimate în regulament nu includ TVA, decât dacă este specificat altfel. Ofertanţii care doresc să participe la procedura de vânzare prin licitaţie publică au obligaţia de a depune până, cel mai târziu, cu o zi lucrătoare înaintea şedinţei de licitaţie publică la care doresc să participe, la sediul SC Oltchim SA, toate documentele specificate în caietul de sarcini.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response