Dosare penale pentru cinci infracţiuni rutiere grave

joi, 2 martie 2017

În data de 27 februarie, poliţiştii vâlceni au desfăşurat acţiuni în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea infracţiunilor rutiere. Astfel, pe Drumul Comunal 168, pe raza comunei Vlădeşti, oamenii legii au tras pe dreapta pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla T. N., în vârstă de 41 de ani. În urma controlului efectuat, poliţiştii aveau să constate că bărbatul nu deţinea permis de conducere, iar autoturismul condus de acesta avea numerele de înmatriculare provizorii expirate. De asemenea, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorul auto în cauză, rezultând o alcoolemie de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Faţă de acesta, poliţişti au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea fără permis de conducere. În după-amiaza zilei de luni, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control în trafic, pe D.N. 7, pe raza oraşului Brezoi, un autoturism, la volan se afla o femeie, B.G.G., în vârstă de 33 de ani, din comuna Racoviţa, care circula pe direcţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea. Din verificările efectuate a reieşit că aceasta avea permisul de conducere reţinut încă din data de 16 ianuarie, ca urmare a unui accident rutier cu victime, produs pe raza comunei Bujoreni. La data respectivă, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere tinerei, eliberându-i dovadă înlocuitoare pentru 15 zile. Femeia nu s-a mai prezentat la instituţiile publice abilitate pentru prelungirea dovezii înlocuitoare a permisului de conducere, respectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, care are în supraveghere dosarul penal şi la Serviciul Rutier, însă a continuat să conducă pe drumurile publice. Acum, pe numele acesteia, oamenii legii au întocmit dosar penal. Duminică, la Voineasa, trei şoferi s-au ales cu dosar penal pentru conducerea unor vehicule neînmatriculate. Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Staţiunii Voineasa, în timp ce acţionau pentru prevenirea accidentelor şi combaterea infracţiunilor la regimul rutier, l-au prins în comuna Malaia, sat Ciungetu, pe F.G., în vârstă de 58 de ani, din comuna Vizantea-Livezi, judeţul Vrancea, conducând pe drumul comunal Rudăreasa un vehicul de tip T.A.F (tractor articulat forestier), care nu era înmatriculat ori înregistrat în circulaţie. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Având în vedere că emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, acesta a refuzat însă, atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, declarând că îşi asumă consecinţele juridice. Faţă de bărbat poliţiştii efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere şi refuzul de la recoltarea de probe biologice de sânge, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal. În jurul orei 11.00, aceiaşi poliţişti au oprit în trafic, pe D.N. 7A, pe tronsonul Vidra - Obârşia Lotrului, un vehicul cu propulsie mecanică, construit artizanal, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Petria, judeţul Hunedoara. Vehiculul în cauză nu era înmatriculat ori înregistrat, motiv pentru care poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului, cercetându-l pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat ori neînregistrat. În aceeaşi zi, în jurul orei 15.00, poliţiştii rutieri din Voineasa au oprit în trafic o motocicletă, de tip enduro, pe Drumul Judeţean 701 D, pe tronsonul Gura Latoriţei – Ciungetu, pe raza comunei Malaia, condusă de P.H.C., în vârstă de 50 de ani, din comuna Malaia. Oamenii legii au constatat că motocicleta în cauză, pusă în circulaţie pe drumurile publice, nu era înmatriculată sau înregistrată în conformitate cu legislaţia în vigoare. Şi de această dată a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe