|marți, august 22, 2017
  • Follow Us!

Activități filantropice ale Arhiepiscopiei Râmnicului la Spitalul de Psihiatrie Drăgoești 

activitate filantropica Dragoesti

Vineri, 24 februarie, persoanele internate la Spitalul de Psihiatrie Drăgoești și personalul medical de la aceeași instituție au primit daruri din partea Arhiepiscopiei Râmnicului.La activitatea filantropică, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie și coordonată de către Părintele Protoiereu Ion Dincă, au participat preoți din Protoieria Râmnicu-Vâlcea, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, secțiile Teologie și Științe Sociale, și membri ai Grupului catehetic Sfântul Ioan Botezătorul, coordonat de către Părintele Nicolae Preoteasa. Beneficiarii centrului au primit produse de patiserie, fructe, flori și alimente de bază. La alcătuirea și împărțirea darurilor au contribuit parohiile Înălțarea Domnului – Ostroveni, Goranu, Sfântul Apostol Andrei și Sfânta Cuvioasă Parascheva din Râmnicu-Vâlcea.„Evanghelia duminicii din săptămâna aceasta ne îndeamnă să înmulțim faptele bune. Persoanele pe care le-am vizitat astăzi, multe dintre ele nemaifiind vizitate de rude sau de apropiați, au retrăit bucuria primirii darului din partea unor tineri care le-au oferit flori, mărțișoare și toate celelalte daruri. Activitățile sociale pe care le desfășurăm în centrele de îngrijire aduc mulțumire și folos duhovnicesc persoanelor asistate dar și celor care participă și susțin desfășurarea lor, întrucât faptele bune, rugăciunea și postul sunt mijloace care ne întăresc în urcușul nostru duhovnicesc în perioada Postului Mare”, a precizat Părintele Protoiereu Ion Dincă.

Leave a Response