|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

LIBERALII SE SINUCID! Congres PNL: Buican, cercetat de DNA pentru TRAFIC DE INFLUENȚĂ LA CET GOVORA, susținut la conducerea partidului! 

vtv.ro-Cristian-Buican.jpg.pagespeed.ce_.ivU-VTrXo-

Redacția PSnews.ro vă prezintă în cele ce urmează cum, în perspectiva Congresului PNL, marioneta vestitului cuplu Mihai Voicu-Gigel Știrbu face lobby pentru tăieri de păduri și are un trecut care nu îi prea face cinste.

Concret: surse liberale au declarat vineri pentru PSnews.ro că Mișu și Gigel sunt conștienți de faptul că ei nu mai pot ieși în față pentru funcții prea importante din PNL, din cauză că înșiși propriii colegi nu îi mai au la inimă prea tare, după sforile și fitilele prin care s-au remarcat în interiorul formațiunii politice. În acest context, arată sursele PSnews.ro, tandemul Mihai Voicu-Gigel Știrbu a pactizat cu șefa lor interimară, Raluca Turcan, pentru ca aceasta să accepte în funcția de secretar general al Partidului Național Liberal o marionetă a celor dintâi – l-am numit pe deputatul Cristian Buican, președintele organizației județene PNL Vâlcea.

Înainte să vă relatăm despre biografia lui Buican, trebuie să spunem că, prin înțelegerea pe sub masă dintre Turcan, Voicu și Știrbu, aceștia doi au vândut, practic, vechiul PNL, forțând impunerea unui secretar general slab din partea aripii galbene, așa încât la Congres să fie favorizat candidatul PDL-iștilor – oricine ar fi el. Pe cale de consecință, Mișu și Gigel își asigură liniștea post-Congres și accesul în continuare la decizie, pe căi tăcute și ferite de dușmăniile colegilor care știu foarte bine ce hram poartă cei doi.

Dacă nu aveți legături cu județul Vâlcea sau cu Oltenia, în general, există șanse mari să nu fi auzit de Cristian Buican, chiar dacă el se află acum la al treilea mandat consecutiv de deputat. Nu de alta, dar, în legislatura 2012-2016, omul a trecut aproape neobservat, cu doar 22 de luări de cuvânt în plen, 19 declarații politice și 42 de propuneri legislative pe care și-a pus semnătura (cele mai multe fiind inițiative comune – doar nu vă închipuiați că Buican singur ar fi gândit atât amar de proiecte). Iar în presă același Buican a lipsit aproape cu desăvârșire.

Caz clasic de traiseism: și-a părăsit partidul când ajunsese la fundul sacului

Dacă vreți să vedeți onoarea unui politician, căutați momentele când le-a întors spatele binefăcătorilor. Această pată de pe trecutul lui Cristian Buican este cât se poate de publică – în CV-ul postat pe pagina lui de pe site-ul Camerei Deputaților (datând de pe 20 decembrie 2012 – așadar de la începutul legislaturii precedente). Potrivit documentului, Buican a fost membru PNȚCD din 1994 până în 2001, deci până în anul ce a urmat prăbușirii istorice a țărăniștilor (alegerile parlamentare din anul 2000 i-au exclus din Parlament). În același an 2001, politicianul a trecut în PNL, direct în biroul politic al filialei județene, ajungând în 2005 vicepreședinte al organizației, iar în 2009 președinte.

Traseistul a făcut gura mare la Șova

În paralel cu binecunoscuta ruptură de la centru dintre PNL și PSD, la disoluția Uniunii Social Liberale (USL) au contribuit și fricțiunile din teritoriu dintre liberali și social-democrați. Nici județul Vâlcea nu a fost ocolit, unde Cristian Buican a solicitat nici mai mult, nici mai puțin decât demisia PSD-istului Dan Șova din funcția de ministru al Marilor Proiecte, conform Revista 22.

A publicat un manual și o culegere de matematică înainte să-și ia licența

O curiozitate din CV-ul despre care am amintit mai sus este aceea că Buican apare ca autor al unui manual de matematică și al unei culegeri de probleme (ambele pentru clasa a XI-a) în anul 2006, în timp ce licența avea să și-o obțină de la facultatea de profil din Craiova un an mai târziu.

Și-a făcut praf scorul din județ în numai 6 luni, dar a îngroșat obrazul și a rămas în funcție

Trebuie să recunoaștem: în alegerile locale de pe 5 iunie 2016, PNL Vâlcea (condus pe atunci de către Cristian Buican) a făcut o figură destul de bună, obținând 13 consilieri din totalul de 33, în condițiile în care principalul adversar, PSD, câștigase doar cu unul mai mulți. Totuși, social-democrații au făcut majoritate cu ALDE și Partidul Ecologist Român (PER) (fiecare cu câte 3 consilieri județeni), astfel încât și-au asigurat o majoritate mai mult decât confortabilă în fața liberalilor. De altfel, decalajul dintre PSD și PNL era unul foarte mic în județ: 37,85% versus 34,5%, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente (AEP).

Dar ceea ce vrem să scoatem în evidență este aspectul relatat de către Ziarul de Vâlcea pe 1 iulie: Cristian Buican nu a fost în stare să se confrunte bărbătește cu eșecul liberal din județ, absentând de la ședința de constituire a noului consiliu județean în care și el fusese ales. De altfel, se pare că lui Buican îi stătea gândul la cum să se întoarcă mai repede în Camera Deputaților (unde era ditamai secretarul), fapt pus în practică două zile mai târziu, după cum relata Vocea Vâlcii.

Totuși, fericirea PNL-iștilor vâlceni nu a durat prea mult. În scrutinul parlamentar de pe 11 decembrie, înfrângerea lor în fața PSD-iștilor a fost una cât se poate de usturătoare. Sunteți gata? V-ați luat pastilele de inimă? Social-democrații i-au nimicit pe liberali cu 55,2% la 19,6%. Din fericire pentru Buican, el a apucat un nou mandat de deputat, în timp ce al doilea de pe listă, Victor-George Stănculescu, nu a intrat în Cameră.

În ciuda faptului că – scuzați-ne franceza! – a făcut rahatul praf, Cristian Buican nu doar că nu și-a dat demisia din fotoliul de președinte județean, ba chiar la începutul acestei luni și-a încordat mușchii, organizând proteste împotriva guvernului PSD-ALDE, după vestita ordonanță de urgență (OUG) 13/2017, conform Vocea Vâlcii.

Și ajungem la ce ne doare: legătura lui Buican cu tăietorii de păduri

Site-ul Infopuls.ro a publicat în august 2016 un material care scoate la iveală caracatița locală a jafului forestier, în care ar fi angrenați inclusiv un procuror, un comisar-șef de poliție și un comisar-șef la Garda Forestieră. Fără alte comentarii, redăm mai jos această încrengătură, ajunsă în atenția presei locale în urma repetatelor nemulțumiri exprimate de către proprietarii de păduri din zonă:

  1. „Şeful Ocolului Silvic Malaia, Pârvu Cătălin, nepotul lui Poenaru Gheorghe, Comisar Şef la Garda Forestieră Vâlcea.
  2. Ţolea Gabriel, finul lui Poenaru Gheorghe, Comisar Şef la Garda Forestieră Vâlcea. Finu’ Ţolea semnează toate APV-urile şi dă verde la tăieri! Actualul primar de Malaia a fost timp de 8 ani consilier local, la Malaia, dar în acelaşi timp şi inpector la Garda Forestieră (fost ITRSV). Conflict de interese.
  3. Cristian Buican. Deputatul liberal l-a susţinut, împreună cu PNL-istul Poenaru Mircea, pe Ţolea Gabriel, finul lui Poenaru Gheorghe, să devină primar la Malaia.
  4. Poenaru Mircea a obligat toate firmele de prelucrarea lemnului de pe Valea Lotrului să dea sume de bani pentru susţinerea campaniei electorale a lui Ţolea Gabriel, finul lui Poenaru Gheorghe.
  5. Comisar şef de poliţie Constantin VOLINTIRU, Şefu Poliţiei din Brezoi. Doi dintre finii lui conduc două dintre cele trei fabrici din Brezoi care exploatează lemnul provenit de la Obştea Robeşti.
  6. Timofte şi Nicu Vlad, asociaţi la o fabrică de cherestea împreună cu un cetăţean turc. Ei au prioritate la primirea de arbori! Timofte deţine în zona Râureni, la drumul principal, un depozit de cherestea de unde vânzările se fac mai ales la negru, conform surselor avizate (trei).
  7. Daniel Constantin, Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, al cărui văr, Puiu Năsui, este Administrator al unei alte fabrici de cherestea din Brezoi, beneficiară de “priorităţi”.
  8. Fratele deputatului Buican, proprietar de fabrică în zona Perişani, care, cu sprijinul Gărzii Forestiere şi al Poliţiei, presează firmele de exploatare a lemnului de pe Valea Lotrului să trimită lemnul exploatat doar la fabricile “prietene”, mai ales din Brezoi.
  9. Cârstoiu Dragoş, fost viceprimar PNL la Bujoreni, cel care dirijază din umbră Obştea Moşnenilor Robeşti condusă, în aparenţă, de către Robescu Gheorghe. Ambii sunt implicaţi acum într-o cercetare penală. La Obştea Robeşti, încă din 2004 nu a mai fost întrunită Adunarea Generală (Comitetul Ad-hoc), conform prevederilor legii. Între timp, în 2011, Preşedintele Obştii Moşnenilor Robeşti a murit. Încă nu a fost ales legal alt preşedinte! Robescu Gheorghe a achiziţionat, fără autorizaţie, un utilaj Mann-diesel din Germania, pe care l-a plătit cu 37.000 de euro şi l-a vândut pe mai nimic lui Cârstoiu Dragoş.
  10. Pleşeanu Mihăiţă, finul lui Poenaru Gheorghe – Comisar Şef la Garda Forestieră Vâlcea, om cu “famelie” mare – a fost Consilier Local la Malaia, dar şi preşedinte de obşte!”

Problema nu este una nouă. De altfel, Vocea Vâlcii scrisese încă din decembrie 2014 despre matrapazlâcurile forestiere în care este implicat Cristian Buican și care ajunseseră chiar până în Senatul României, sub forma unui proiect de lege care urmărea să legifereze înstrăinarea obştilor de moşneni şi a composesoratelor; mai pe românește: desfiinţarea şi dispariţia formelor asociative. Și mai pe românește: acapararea pădurilor.

Tic-tac în Parlament pentru acapararea pădurilor

Înainte să vă prezentăm apelul disperat lansat în 2014 de Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România Nostra Silva către Senatul României (apel citat în articolul de presă sus-menționat), trebuie să precizăm că proiectul de lege despre care se face vorbire mai jos este acum pe rolul Camerei Deputaților, fiind înscris pe ordinea de zi la data de 8 februarie (detalii AICI). Anterior, inițiativa de act normativ fusese adoptată de Senat în martie 2015 (detalii AICI). Printre semnatarii proiectului se numără chiar deputatul PNL Gigel Știrbu – asta ca să vă faceți o idee până unde merge cumetria dintre Știrbu și Buican.

Revenind: iată ce scriau cei de la Nostra Silva la finele anului 2014:

„Deşi moşnean la rândul său, provenit din nordul judeţului Vâlcea – un teritoriu cu cele mai vechi obşti devălmaşe din ţară, zonă pe care o reprezintă şi în Parlamentul României – domnul Cristian Buican a depus o iniţiativă legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea formelor istorice asociative de proprietate, fără să consulte comunităţile istorice de proprietari pe care le reprezintă şi neţinând cont de faptul că, la nivel naţional, fiecare zonă istorică are un specific propriu în ceea priveşte formele istorice de proprietate comună.

Proiectul de lege a mai fost semnat de alţi 22 de deputaţi şi senatori PNL – fiind înregistrat la Camera Deputaţilor sub nr. BP253/02.04.2014, iar la Senat sub nr. L413/16.06.2014.

Proiectul, aparent, vrea să reglementeze înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea formelor istorice asociative de proprietate, în realitate nu se urmăreşte decât legalizarea vânzării proprietăţilor devălmaşe (art. 24 din proiect), a ieşirii din indiviziune, a înstrăinării drepturilor în afara membrilor obştii (art. 77, 79, 80) – se renunţă, de dragul unor comisioane şi profituri imediate la reguli milenare, consacrate de obiceiul vechi al moşnenilor şi de toate legiuirile anterioare anului 1948, precum şi de legile din perioada 1990-2014.

Proiectul de lege a primit aviz negativ de la Comisia pentru agricultură (9.09.2014), Comisia juridică (19.09.2014), Comisia pentru mediu (16.06.2014).

Şi Consiliul Legislativ a emis tot aviz negativ (14.05.2014), argumentând că proiectul de lege creează paralelisme, dar conţine şi contradicţii în reglementarea pe care o iniţiază, pe lângă alte numeroase lacune de tehnică legislativă.

La sesizarea membrilor Nostra Silva, la 23.09.2014, 15 iniţiatori şi-au retras susţinerea pentru proiectul de lege Cristian Buican.

Proiectul de lege a fost pe ordinea de zi a Senatului la 1.10.2014, 9.12.2014 şi 15.12.2014, nefiind supus la vot, în condiţiile în care termenul pentru adoptare tacită se împlineşte la 18.12.2014.

Propunerea demagogică a iniţiatorilor nu reprezintă o îmbunătăţire a textelor de lege actuale, ci reprezintă o cosmetizare vicleană a legii prin care toţi cei amestecaţi în crima organizată care ţine de retrocedarea proprietăţii să se pună la adăpost şi ar servi, probabil, doar intereselor financiare ale celor care îi susţin pe dinamizatorii acestei iniţiative legislative.

Solicităm Senatului României respingerea acestui proiect de lege, întrucât nu urmăreşte un interes general, ci unul particular al intermediarilor de tranzacţii imobiliare, al speculanţilor şi al fondurilor de investiţii.

Aşteptăm un răspuns ferm din partea senatorilor: o delimitare de «cozile de topor» care au iniţiative legislative prin care să se vândă ceea ce niciodată nu a fost de vânzare: comunităţile istorice de proprietari”.

Ca să încheiem

Ne-am obișnuit de multă vreme ca politicienii cei mai periculoși să fie tocmai aceia care tac și fac. Iar Cristian Buican se înscrie perfect în această galerie: absent aproape complet din presă (din cauza evidentei lipse de charismă – vă puteți convinge vizionând filmarea de mai jos), Buican a știut ca, în spatele camerelor de luat vederi și al microfoanelor, nu doar să își asigure susținerea pentru ascensiunea spre vârful PNL, ci și să intre în atenția presei pentru presupuse combinații cu mafia lemnului din județul Vâlcea.

Se va vedea la Congresul PNL dacă vechii liberali vor înghiți incredibila batjocură a cuplului tragicomic Mihai Voicu-Gigel Știrbu sau vor face o sforțare pentru ca în funcția de secretar general să ajungă politicieni din spatele cărora să NU se înalțe niște sfori de fantoșe. Nu de alta, dar Partidul Național Liberal are deja în fruntea lui un mut (am numit-o pe Raluca Turcan, care abia se aude mieunând, dar care se complace în a mesteca aceleași și aceleași clișee discursive).

Într-un astfel de context, logica politică ar dicta ca noul secretar general al PNL să fie o voce puternică, o persoană care să bată cu pumnul în masă, iar nu o biată păpușă mânuită de politicieni nu cu mult mai prestigioși decât ea. Pentru că da, trebuie s-o spunem: deputatul Cristian Buican este nu doar un anonim și un tern patentat, ci și un politician lipsit de o minimă experiență în organizarea și în politica de partid de la nivel central.

CITIȚI ȘI: EXCLUSIV Mişu şi Gigel în acţiune. Miaunel şi Bălănel la PNL

Ca să încheiem într-o notă mai puțin sumbră: o parte dintre membrii PNL încă joacă în niște desene animate. Cu alte cuvinte: vedem cum Mihai Voicu și Gigel Știrbu – acești Miaunel și Bălănel ai Partidului Național Liberal – încearcă să impună la vârful formațiunii alt personaj caricatural: un fel de smurf Gargamel, unul care de-abia așteaptă să-și înfigă mâinile în jocurile de la nivel înalt.

Sursa: psnews.ro

Deputatul Cristian Buican a făcut TRAFIC DE INFLUENȚĂ la CET Govora pentru a-l angaja pe Ion Idu, director la Resurse Umane

buican

Ion Idu CETZiarul de Valcea detine o inregistrare audio INCENDIARA, plus alte dovezi, din care reiese clar că deputatul Cristian Buican, președintele PNL Vâlcea, a făcut trafic de influență în anul 2015 la CET Govora pentru a-l angaja pe Ion Idu (foto) pe funcția de director Resurse Umane. Buican a exercitat presiuni politice asupra fostului director general Mihai Bălan pentru a-l angaja pe Idu, care este ginerele primarului liberal Gheorghe Mirea din Budești. Cristian Buican deținea (și încă deține!) în perioada traficului de influență frâiele județului, el fiind de facto stăpânul absolut al Vâlcii, prin prisma majorității liberale în Consiliul Județean Vâlcea, forul care are în subordine CET Govora. Astfel a fost angajat pe un salariu de aproape 2000 de euro lunar – Ion Idu în locul Ioanei Liță, o doamnă cu o activitate ireproșabilă de zeci de ani în domeniul resurselor umane la CET Govora. Mihai Bălan a cedat la presiunile lui Cristian Buican și, împreună cu Consiliul de Administrație din acea perioadă, l-a angajat pe Ion Idu! Am depus toate dovezile la DNA, iar în acest caz a fost dispusă deja începerea urmăririi penale (in primă fază – in rem)!

 

Art. 291 – Cod Penal

Traficul de influenţă

(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Detalii: http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-291

Image result for gargamel

(sursa foto: SmurfsFanon.wikia.com)

 

One Response to LIBERALII SE SINUCID! Congres PNL: Buican, cercetat de DNA pentru TRAFIC DE INFLUENȚĂ LA CET GOVORA, susținut la conducerea partidului!

  1. Victor

    Poate scrieţi totuşi câte ceva şi despre protejatul lui Buican de la miniera Berbeşti.
    Cât despre Idu, nu ştim ce aveţi să îi reproşaţi – dna Liţă oricum îndeplinea vârsta de pensionare – ce, voia să plece din CET direct la cimitir?!?!
    Demonstraţi că, într-adevăr daţi cu mafioţii de pământ, aşa cum vă declaraţi…..

     

Leave a Response