Logistic Media Pop Art SRL, o firmă dubioasa din Turda va livra mere elevilor din Valcea! Ce se ascunde în spatele afacerii?!

vineri, 24 februarie 2017

O firmă din Turda, care câștigă frecvent licitații pentru distribuția de cornuri sau mere pentru elevi, a câștigat licitația pentru livrarea merelor pentru elevii din județul Valcea. Este vorba de societatea Logistic Media Pop Art SRL, care are sediul pe strada Ștefan cel Mare nr. 4. Societatea este înființată în noiembrie 2014, însă realitatea din spatele afacerii este una cu semne de întrebare.

Societatea are aceeași locație precum alte societăți, care au avut în spate aceeași acționari, care au câștigat multe licitații pentru distribuirea cornului și merelor pentru elevi, în diverse județe din țară, iar apoi activitatea s-a transferat brusc pe alte societăți.

Logistic Media Pop Art SRL îi are ca acționari pe Pop Ana (90%) și Pop Andrei (10%). În aceeași locație, în 2013 s-a înființat o societate cu o denumire aproape identică: Media Pop Art SRL.

Firmă după firmă, cu aceeași afacere! Schimbarea firmei ascundea scandalurile!

Media Pop Art SRL are aceeași structură de acționariat ca și Logistic   Media Pop Art SRL. Media Pop Art SRL apare cu mai multe mențiuni în Centrala Incidentelor de Plăți, pentru emiterea unor documente de plată (cambie, bilet la ordin etc), care au fost refuzate la plată, din lipsa banilor. În 2014, Media Pop Art a avut o cifră de afaceri de 7.679.457 lei, un profit de 11.445 lei și datorii totale de 4.734.141 lei, iar creanțele se ridicau la 2.349.085 lei. Media Pop Art SRL a fost implicată într-un scandal imens, după ce într-un corn livrat elevilor din județul Satu Mare a fost descoperită o... lamă de bărbierit!

Sursa> http://www.turdanews.net/articole/investigatie/40299-o-firma-din-turda-va-livra-mere-elevilor-din-sibiu-ce-se-ascunde-in-spatele-afacerii.html

Acesta este anuntul de atribuire din SEAP la Consiliul Judetean Valcea>

INFORMATII ANUNT DE PARTICIPARE ASOCIAT
Numar anunt: 170651 / 18.10.2016
Denumire contract: FURNIZARE MERE ÎN CADRUL „PROGR. DE ÎNCURAJARE A CONSUMULUI DE FRUCTE ÎN SCOLI” an scolar 2016-2017, jud. Valcea
Planuri anuale de achizitii publice
An Denumire plan Denumire detaliu plan
Tip legislatie: Legea nr. 98/23.05.2016
SECTIUNEA I: AUTORITATEA CONTRACTANTA
I.1) DENUMIREA, ADRESA SI PUNCT(E) DE CONTACT:
JUDETUL VALCEA
Adresa postala:  RM.VALCEA, STR.GENERAL PRAPORGESCU NR. 1 , Localitatea:  Ramnicu Valcea , Cod postal:  240182 , Romania , Punct(e) de contact:  Comp. Achizitii Publice , Tel.  +40 0250732901/103 , In atentia:  Laurentia Constantin , Email:  [email protected] , Fax:  +40 0250735617 , Adresa internet (URL):  www.cjvalcea.ro , Adresa profilului cumparatorului:  www.e-licitatie.ro
I.2) TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE)
Autoritate regionala sau locala
Activitate (activitati)
- Servicii generale ale administratiilor publice
AUTORITATEA CONTRACTANTA ACTIONEAZA IN NUMELE ALTOR AUTORITATI CONTRACTANTE
Nu
SECTIUNEA II: OBIECTUL CONTRACTULUI
II.1) DESCRIERE
II.1.1) Denumirea atribuita contractului de autoritatea contractanta
FURNIZARE MERE ÎN CADRUL „PROGR. DE ÎNCURAJARE A CONSUMULUI DE FRUCTE ÎN SCOLI” an scolar 2016-2017, jud. Valcea
II.1.2) Tipul contractului si locul de executare a lucrarilor, de furnizare a produselor sau de prestare a serviciilor
Furnizare
Cumparare
Locul principal de livrare: Scolile cu elevii din clasele I-VIII(inclusiv clasa 0) din învatamântul de stat si privat autorizat/acreditat de pe teritoriul judetului Vâlcea.
Codul NUTS: RO415 - Valcea
II.1.3) Anuntul implica
II.1.4) Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor
În aplicarea art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în scoli, aprobata cu modificari prin Legea nr. 195/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se vor furniza mere cu o greutate minima de 100 grame, încadrate la categoria "Extra" si/sau categoria I, conform Standardului de comercializare pentru mere, prevazut în anexa I "Standarde de comercializare prevazute la articolul 3" partea B "Standarde de comercializare specifice" - partea 1 "Standard de comercializare pentru mere" la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveste sectorul fructelor si legumelor si sectorul fructelor si legumelor prelucrate. Se vor asigura transportul si distributia zilnic, bisaptamânal sau saptamânal la destinatar (scoli).
II.1.5) Clasificare CPV (vocabularul comun privind achizitiile)
03222321-9 - Mere (Rev.2)
60000000-8 - Servicii de transport (cu exceptia transportului de deseuri) (Rev.2)
II.1.6) Contractul intra sub incidenta acordului privind contractele de achizitii publice
Nu
II.2) VALOAREA TOTALA FINALA A CONTRACTULUI (CONTRACTELOR)
II.2.1) Valoarea totala finala a contractului sau a contractelor
734,078 RON    
SECTIUNEA IV: PROCEDURA
IV.1) TIPUL PROCEDURII
IV.1.1) Tipul procedurii
Licitatie deschisa
IV.2) CRITERII DE ATRIBUIRE
IV.2.1) Criterii de atribuire
Pretul cel mai scazut
IV.2.2) S-a organizat o licitatie electronica
Da
IV.3) INFORMATII ADMINISTRATIVE
IV.3.1) Numar de referinta atribuit dosarului de autoritatea contractanta
IV.3.2) Anunturi publicate (anunt publicat) anterior privind acelasi contract
Da
Anunt de participare
Numarul anuntului in JO: 2016/S205-371690 din 22.10.2016
SECTIUNEA V : ATRIBUIREA CONTRACTULUI
Contract nr: 1601/397    Denumirea: FURNIZARE MERE ÎN CADRUL „PROGR. DE ÎNCURAJARE A CONSUMULUI DE FRUCTE ÎN SCOLI” an scolar 2016-2017
V.1) DATA ATRIBUIRII CONTRACTULUI    08.02.2017
V.2) NUMARUL DE OFERTE PRIMITE    2
NUMARUL DE OFERTE ADMISIBILE    1
V.3) NUMELE SI ADRESA OPERATORULUI ECONOMIC CARUIA I-A FOST ATRIBUIT CONTRACTUL
LOGISTIC MEDIA POP ART SRL
Adresa postala:  Turda, Str.Stefan cel Mare, Nr.4, Jud.Cluj , Localitatea:  Turda , Cod postal:  401112 , Romania , Tel.  +40 751193830 , Email:  [email protected] , Fax:  +04 0264317554
V.4) INFORMATII PRIVIND VALOAREA CONTRACTULUI
ESTIMAREA INITIALA A VALORII CONTRACTULUI
Valoarea: 886050.00     Moneda: RON    Fara TVA
VALOAREA TOTALA FINALA A CONTRACTULUI
Valoarea: 734078.00     Moneda: RON    Fara TVA
V.5) CONTRACTUL AR PUTEA FI SUBCONTRACTAT
Nu
SECTIUNEA VI: INFORMATII SUPLIMENTARE
VI.1) CONTRACTUL DE FATA ESTE LEGAT DE UN PROIECT/PROGRAM FINANTAT DIN FONDURI COMUNITARE
Nu
VI.2) ALTE INFORMATII
În cazul ofertelor clasate pe primul loc cu preturi egale, autoritatea contractanta va solicita clarificari prin intermediul SEAP, în vederea încarcarii electronice de catre ofertantii care se afla în situatia mentionata, de documente care contin noi preturi. Raspunsurile la clarificarile solicitate de catre agentii economici interesati vor fi postate in SEAP, in documente atasate la Anuntul de participare. In ceea ce priveste procesul de evaluare a ofertelor, atat solicitarile de clarificari din partea autoritatii contractante, cat si raspunsurile ofertantilor la acestea, vor fi transmise prin intermediul SEAP.În cazul în care autoritatea contractanta solicita prezentarea anumitor clarificari/completari, atât solicitarea, cât si raspunsul ofertantului se transmit în SEAP în format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat. În situatia în care în urma demersurilor realizate de autoritatea contractanta în baza art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 ofertantul clasat pe primul loc nu demonstreaza în mod corespunzator îndeplinirea integrala a tuturor criteriilor de calificare, autoritatea contractanta solicita ofertantului clasat pe locul urmator sa depuna toate documentele justificative ca dovada a informatiilor cuprinse în DUAE, în scopul verificarii îndeplinirii criteriilor de calificare. În aceasta situatie, autoritatea contractanta atribuie contractul de achizitie publica ofertantului clasat pe locul urmator, daca acesta îndeplineste toate criteriile de calificare prevazute în anuntul de participare si în fisa de date a achizitiei.Sub sanctiunea excluderii din procedura, ofertantul nu are dreptul ca în cadrul aceleiasi proceduri de atribuire: a) sa depuna doua sau mai multe candidaturi/oferte individuale si/sau comune, sub sanctiunea excluderii din competitie a tuturor candidaturilor/ofertelor în cauza; b) sa depuna oferta individuala/comuna si sa fie nominalizat ca subcontractant în cadrul unei alte oferte, sub sanctiunea excluderii ofertei individuale sau, dupa caz, a celei în care este ofertant asociat. Depunerea ofertelor se va face prin mijloace electronice, în conditiile legii.
VI.3) CAI DE ATAC
VI.3.1) Organismul competent pentru caile de atac
Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa postala:  Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucuresti , Localitatea:  Bucuresti , Cod postal:  030084 , Romania , Tel.  +40 213104641 , Email:  [email protected] , Fax:  +40 213104642 / +40 218900745, Adresa internet (URL):  http://www.cnsc.ro
Organismul competent pentru procedurile de mediere
VI.3.2) Utilizarea cailor de atac
Precizari privind termenul (termenele) de exercitare a cailor de atac
VI.3.3) Serviciul de la care se pot obtine informatii privind utilizarea cailor de atac
Consiliul Judetean Valcea - Serviciul Juridic, Contencios, Coordonare
Adresa postala:  Str. General Praporgescu, nr.1 , Localitatea:  Ramnicu valcea , Cod postal:  240495 , Romania , Tel.  +4 0250732901/169 , Email:  [email protected] , Fax:  +4 0250735617 , Adresa internet (URL):  www.cjvalcea.ro
VI.4) DATA EXPEDIERII PREZENTULUI ANUNT
21.02.2017 14:37

Citește și:

Scandalos: Lamă descoperită într-un corn furnizat elevilor, produs de o firmă din Turda!

Înaintea Media Pop Art SRL, activitatea s-a desfășurat pe alte firme, care aveau același sediu și aceeași activitate!

Inițial, activitatea s-a derulat prin intermediul firmei Bampan Impex SRL. Societate care a câștigat numeroase contracte de furnizare de cornuri pentru elevi, în diverse județe din țară. Totul a funcționat ”ca uns”, până au apărut reclamațiile. În acel moment, firma a fost înlocuită cu o alta: Farkas Trans SRL. Însă, se schimbase doar emblema, nu și fabrica propriu-zisă.

Citește și: 

Strategie împotriva neregulilor din programul "Cornul": a băgat "pe felie" o altă societate!

În septembrie 2012 și noua societate, Farkas Trans SRL, a fost implicată într-un mega-scandal, după ce la o școală din sectorul 2 București s-au depistat cornuri cu materiale textile în ele! La vremea respectivă, a ieșit scandal mare, iar cei de la Primăria sectorului 2 spuneau că vor face demersdurile necesare pentru a interzice participarea la alte licitații a celor de la Farkas Trans SRL, acuzați că pun în pericol sănătatea copiilor!

"Îmi pare rău pentru cele întâmplate, şi noi ne-am speriat când am auzit. Contractul de livrare corn a fost sistat de Primăria sectorului 2. Nu a reziliat, până ce vin rezultatele de la laborator pentru ceea ce s-a găsit în corn. Noi am verificat şi este vorba despre puf provenit de pe banda de pânză, de rulare, pe care se transportă aluatul pentru cornuri. Apariţia acestui puf se datorează faptului că toate utilajele sunt noi, achiziţionate recent. În ceea ce priveşte problemele constatate cu ambalarea cornurilor şi acestea se datorează tot utilajelor noi, insuficient reglate, care taie pungile în care sunt puse cornurile", a motivat directorul general al societăţii turdene, Marinel Pop, la vremea respectivă.

Citește și:

Firma turdeană care distribuie cornuri elevilor, implicată într-un nou scandal! S-au găsit fire de material textil în cornuri!

Pentru ca afacerea să continue, sub un alt paravan, în anul 2013 a fost înființată o nouă societate, Media Pop Art SRL. Care funcționează la aceeași adresă, cu aceeași oameni, făcând practic aceeași producție. La rândul ei, și noua societate a câștigat o puzderie de contracte în mai multe județe din țară, indiferent că e vorba de Satu Mare, Bistrița sau alte județe. Iar acolo unde nu a câștigat, cum e și cazul județului Arad, a apărut din neant drept producătorul cornurilor livrate de societatea care câștigase, de fapt, licitația! Ceea ce denotă faptul că acționarii au pe cineva în spate, cu proptele serioase.

În județul Mureș, de exemplu, licitația a fost câștigată de o societate din Reghin, SC Grandpan Dor. Numai că, în realitate, producția și distribuția i-a revenit societății... Media Pop Art SRL din Turda!

Un jurnalist din Mureș s-a prins de această ”afacere” și a dat totul în vileag. ”Sunând la firma turdeană s-a confirmat afacerea: producătorul de cornuri reghinean distribuie cornurile producătorului turdean, iar doamna cu informațiile se mira cum se știu informațiile, pentru că erau...confidențiale!”, spune Florentin Deac pe blogul său. Dar, oricum, nu e singurul caz!

Am anticipat mecanismul afacerii!

În martie 2015, am anticipat mecanismul, deși la vremea aceea nu știam de înființarea noii societăți, Logistic Media Pop Art SRL. Iată ce menționam atunci, după un nou scandal în care a fost implicată societatea Media Pop Art SRL: ”După acest scandal nou, cu siguranță ”istoria” se va repeta: acționarii vor pune o altă societate pe post de paravan pentru aceeași afacere, licitațiile se vor câștiga cu duiumul (iar acolo unde nu se câștigă, se obține subcontractarea, pe căi numai de ei știute), iar când sănătatea copiilor va fi pusă din nou în pericol, cu cine știe ce mizerii descoperite în cornuri, se va relua totul de la capăt! Pentru că, din câte se pare, ”proptelele” sunt extrem de puternice!”.

Nu este exclus ca procedura să se repete din nou, întrucât în octombrie 2015, societatea Logistic Media Pop Art SRL a fost implicată și ea într-un scandal, în județul Bihor, după ce mii de cutii de lapte pentru elevi au fost retrase, după ce s-a descoperit că laptele era stricat!

”Firma care a distribuit laptele a fost amendată cu 10.000 de lei de Protecţia Consumatorului.

Totodată, responsabilii de la Consiliul Judeţean Bihor şi de la Direcţia de Sănătate Publică au început o anchetă în acest caz, iar până în prezent s-a stabilit că laptele era în termenul de valabilitate, astfel că se suspectează că a fost ţinut în condiţii improprii de către distribuitor.

Producătorul laptelui cu probleme este firma Olympus Braşov, iar distribuitorul este Logistic Media Pop Art SRL”, menționează siteul jurnalulromanesc.at.

Cine se ascunde, de fapt, în spatele acestei afaceri?

Mecanismul arătat indică cu certitudine faptul că, dincolo de scandalurile în care sunt implicate firmele care se ”rotesc” și care, de fapt, au aceeași activitate, respectiv încasarea banului public prin programe de genul ”Laptele și cornul” sau ”Mere pentru elevi”, se ascunde interese nebănuite și ”proptele” greu de imaginat.

Firmele în spatele cărora s-a descoperit același acționariat, încasează de ani de zile milioane de lei, din banul public, în cadrul unor programe de acest gen. Cu o regularitate deja obișnuită, firmele au fost implicate în diverse scandaluri, pentru probleme găsite în ceea ce privește respectarea contractelor și a condițiilor calitative impuse de o astfel de activitate, mai ales că la mijloc este vorba de copii. Cu toate acestea, chiar dacă în urma scandalurilor s-au luat unele măsuri împotriva societăților implicate, toate cu aceeași adresă și acționariat, imediat apărea o nouă societate, cu aceeași adresă și acționariat, care apoi intra pe această piață și câștiga licitațiile pe bandă rulantă, deși avea câteva luni de la înființare!

Ceva ”pute” de la o poștă! Poate face cineva lumină în acest caz?! Ce se ascunde în spatele acestei mega-afaceri?! Va putea descifra DNA-ul ițele unei afaceri atât de îmbârligate?! Cazurile sunt nenumărate, ”șmecheriile” folosite sunt diverse, însă rezultatul e același: firma din Turda cu acționari din Cluj, câștigă licitație după licitație și încasează milioane de lei, pe bandă rulantă! La o simplă investigație, pe fiecare societate în parte și a scandalurilor care le-au generat, scoate la lumină situații aproape inimaginabile! Cine protejează, atât de tare, această afacere?!

Sursa> turdanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe