Situaţie incredibilă la Râmnicu Vâlcea. Gara nouă stă închisă, călătorii aşteaptă în condiţii mizerabile VIDEO

miercuri, 22 februarie 2017

 

Gara din Râmnicu Vâlcea, modernizată şi amenajată cu 34 de milioane de lei, stă închisă de mai bine de un an pentru că nu are apă curentă şi canalizare. Grav este că în tot acest timp, oamenii sunt nevoiţi să îndure condiţii mizerabile pentru a călători, informează România TV.

Frig, mizerie de nedescris şi miros insuportabil. Asta trebuie să îndure zeci de călători şi angajaţi în gara din Râmnicu Vâlcea. Clădirea veche a fost demolată acum patru ani pentru a se construi una nouă, cu nu mai puţin de 34 de milioane de lei, bani din fonduri europene.

Din vechea clădire a gării au rămas în picioare - un fost depozit în care a fost amenajată casa de bilete şi toaleta publică a gării. Singura dechisă de pe peron, dar care este un loc insalubru fără uşi, fără geamuri, fără chiuvete un loc în care nici să te speli pe mâini nu poţi.

Clădirea modernă a fost ridicată însă e şi acum închisă din cauza unei greşeli a constructorului. Noua clădire stă închisă pentru că nu are racordul la canalizare făcut. Constructorul a greşit săpăturile şi s-a dus cu conducta de canalizare a gării în conducta de apă a oraşului.

Autorităţile locale au făcut controale şi i-au cerut constructorului să remedieze problema.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/situatie-incredibila-ramnicu-valcea-gara-noua-inchisa-calatorii-asteapta-conditii-mizerabile-video_342090.html#ixzz4ZMEYUEWA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe