|duminică, septembrie 24, 2017
  • Follow Us!

UN BĂRBAT DIN RÂMNICU VÂLCEA A FOST REȚINUT PENTRU CĂ ȘI-A AGRESAT SEXUAL FIICA 

viol_00267000

La data de 14 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au reţinut un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, cercetat pentru agresiune sexuală şi violenţă în familie, săvârşite asupra fiicei sale, în vârstă de 15 ani.

Din cercetări a reieşit că, la data de 13 iunie 2016, în jurul orei 18.00, L.F. ar fi intrat în camera fiicei sale, pe care o avea în întreţinere, şi a întreţinut acte sexuale neconsimţite cu aceasta.
În prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, minora susţine că tatăl său mai exercitase astfel de agresiuni sexuale asupra sa, însă nu a spus la nimeni, de teamă.

De asemenea, minora a relatat organelor judiciare faptul că a fost lovită în repetate rânduri de tatăl ei, în cursul anului 2016, provocându-i leziuni la nivelul mâinii şi că acesta ar fi avut un comportament violent faţă ea, aruncându-i de două ori hainele şi patul în care dormea la ghena de gunoi.

Poliţiştii de investigaţii criminale au identificat mai multe obiectele vestimentare, care au fost purtate în timpul agresiunii sexuale şi au dispus efectuarea unei expertize judiciare, de către Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică, prilej cu care, s-a constatat existenţa de urme biologice aparţinând tatălui minorei pe obiectele vestimentare puse la dispoziţie.

În baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de tatăl minorei, iar azi, 15 februarie a.c, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile, bărbatul fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea

În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 199 din Codul Penal şi agresiune sexuală, faptă prevăzută de art. 219, din Codul penal.

TEODORESCU ALINA ELENA – Purtător de cuvânt – Inspectoratul de Poliție al Județului Vâlcea

Leave a Response