Femeie salvată din apele îngheţate ale Oltului

marți, 14 februarie 2017

 Marian-Nae

Marian Nae

O femei de 49 de ani a fost scoasă din apele îngheţate ale Oltului de către un un scafandru. Un pescar a fost cel care a văzut-o pe femeie cum înainta pe gheaţă depărtându-se de mal în zona Barajului Rm Vâlcea – Nord. „S-a rupt gheaţa cu ea şi a mai ieşit de două ori la suprafaţă şi apoi nu s-a mai văzut. Am sunat la pompieri şi noroc că au venit imediat până nu s-a lăsat întunericul că nu o mai găseau”, a declarat un martor ocular.

Echipajul de pompieri care a ajuns la faţa locului a adus şi o barcă penumatică însă aceasta nu s-a putut folosi pentru că apa era îngheţată. „Nae Cristian Marian, scafandru cu experienţă la ISU Vâlcea, fiind echipat corespunzător a sărit imediat în apă iar după câteva minute de căutări a reuşit să o scoată la suprafaţă. Nae este un scafandru erou care a salvat mai multe vieţi, inclusiv o femeie care s-a aruncat in Olt cu intenţia de a-şi pune capăt zilelor” a declarat Cătălin Popescu purtător de cuvânt ISU Vâlcea.

Femeia a fost preluată de o ambulanţă SMURD ân şoc hipotermic şi dusă la Spitalul de Urgenţă Rm Vâlcea. Potrivit medicilor starea ei este stabilă.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili dacă femeia a căzut accidental în Olt s-au avea intenţia să se sinucidă.

gds.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe