Pasiunea nu are legătura cu profesia pentru el. Un instalator vâlcean este apreciat pentru picturile sale

duminică, 12 februarie 2017

Un instalator din comuna vâlceană Stroeşti s-a apucat în urmă cu mai mulți ani de pictură, iar tablourile sale au impresionat sătenii și autorităţile locale care vor să îi organizeze o expoziţie persoanală.

Pasiunea şi talentul nu au legătură nici cu vârsta şi nici cu profesia. Vine să demonstreze acest lucru un instalator din Vâlcea care pictează tablouri ce ”fură” ochii sătenilor. Acum, aceștia și autorităile locale au în intenţie să sprijine artistul amator să obţină autorizaţiile necesare pentru ca acesta să poată să îşi vândă tablourile pe care le realizează.

”Recent am descoperit că pot să fac si asta. Mai mult sau mai puţin, am pictat şi cu câţiva ani în urmă, dar nu mi-a permis timpul şi nici ocupaţia, serviciul… Acum sunt în concediu şi am început să lucrez la modul serios”, îşi începe povestea Vasile Ioniţă, instalator de meserie, dar priceput la multe altele.

Peisajele sunt cele care îl atrag cel mai mult şi de aceea le pictează cu mult drag, notează evenimentvalcean.ro.

vasile ionita pictor 2

Bărbatul nu se consideră însă un artist, deşi recunoaşte că este destul de priceput în a se juca cu lumina şi culoarea pe pânză şi ca în lucrările pe care le realizează pune mult suflet.

“Toate tablourile fac parte din viaţa mea pentru că în fiecare lucrare pun puţin suflet, puţină dragoste şi de toate… Eu nu fac altceva decât să mă joc cu lumina. Dacă mă puneţi să desenez ceva, nu ştiu sigur că şi reuşesc, dar îmi închipui de unde ar veni lumina şi atunci totul iese în relief”, mărturiseşte pictorul.

pcitura 2

“Are un talent ieşit din comun. Ceea ce pictează dumnealui, eu am văzut numai la marile expoziţii. Este un geniu, după părearea mea şi de aceea mi-am propus să-l ajut. Îl voi sprijini financiar ca să poată să îşi cumpere materialele – culori, pensule speciale şi tot ce îi trebuie lui. Ne-am gândit şi la o expoziţie şi la tot ce îi trebuie ca să poată să-şi vândă lucrările”, a afirmat viceprimarul din comună, Ştefan Costoiu.

Pe viitor, Vasile Ioniţă spune că vrea să îşi dezvolte şi o afacere din pictură. Admiratori are, ceea ce îi lipseşte este însă timpul necesar pentru pasiunea sa, dar spune că va găsi o soluţie şi pentru asta.

Sursa foto: evenimentvalcean.romonitoruldevalcea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe