|luni, decembrie 11, 2017
  • Follow Us!

Primarul George Popolan aduce o veste bună: din 1 martie va începe modernizarea drumului DC 19 Dăeşti-Berila 

george-popolan-primar-daesti-560x180

 

Potrivit unui anunţa al primarului liberal George Popolan, în comuna Dăeşti se află în derulare proiecte europene sau cu fonduri proprii în valoare totală de peste 140 miliarde de lei vechi. Primarul din Dăeşti speră ca unele din ele să înceapă efectiv în această primăvară, astfel încât dăeştenii să beneficieze de investiţiile făcute de administraţia locală cât mai repede posibil. Care sunt proiectele şi în ce stadiu se află ele a precizat chiar primarul comunei Dăeşti: „Pe Măsura 7.2.2. sunt drumurile DC 17, 18 şi 19. Ultima şedinţă de licitaţie ar cam trebui să fie pe data de 9 februarie, după care, în termen de 5 zile, să aibă loc semnarea contractului cu câştigătorul licitaţiei. Sunt 10 firme în competiţie. Apoi, cu 1 martie, cel mai târziu, vom da ordinul de începere a lucrărilor. Vom începe cu DC 19 Dăeşti-Berila pentru că este cel mai rău din punct de vedere al uzurii. Le-am promis cetăţenilor că îl vom realiza în toamna anului trecut, fapt care nu s-a întâmplat. Nu suntem noi vinovaţii că am semnat contractul de finanţare în luna mai 2016 şi începem lucrările la un an distanţă. Aşa sunt legile noastre în vigoare, semnăm un contract cu UE şi începem lucrările după un an”. Un alt proiect în derulare este cel de modernizare a Grădiniţei Fedeleşoiu, care este în stadiu de licitaţie. Prima şedinţă de licitaţie pentru acest proiect va fi la sfârşitul lunii februarie: „Pentru Căminul Cultural Sânbotin vom semna contractul undeva în această lună, aşa ni s-a spus de la Craiova. Proiectul este eligibil, aşteptăm doar semnarea contractului şi, bineînţeles, etapele pentru începerea licitaţiei. Cele două proiecte pe PNDL, referitoare la drumurile locale din comuna Dăeşti – 11 drumuri, precum şi la reabilitarea Şcolii cu clasele I-VIII Dăeşti, le-am retrimis la Ministerul Dezvoltării pentru a intra în finanţarea pe noul proiect. Pe Ordonanţa 28 se vor introduce 9.500 de proiecte. Să sperăm că şi ale noastre, cele două, vor fi printre ele. De asemenea, se continuă cu studiul de fezabilitate pentru introducerea gazului în comuna Dăeşti”.

Leave a Response