Patru accidente rutiere în Vâlcea - în mai puţin de 24 de ore

joi, 9 februarie 2017

 

În data de 6 februarie, poliţiştii vâlceni au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier, pe raza oraşului Băbeni, în urma căruia patru persoane, printre care şi doi copii au necesitat îngrijiri medicale. La faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti, care în urma verificărilor a stabilit că un şofer, în vârstă de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 677 – Băbeni, din direcţia Râmnicu Vâlcea – Şirineasa, nu a păstrat distanţa de siguranţă în mers, faţă de un autovehicul, condus de un bărbat de 58 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea şoferului, în vârstă de 36 de ani, diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral minor şi a unei pasagere, în vârstă de 28 de ani, aflată pe locul din dreapta. Şi doi copii, cu vârste de 5 şi 8 ani, pasageri în autoturism, au fost răniţi uşor, fiind diagnosticaţi contuzii. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În continuare se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. Luni, 6 februarie, în jurul orei 11.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier pe strada Ştirbei Vodă, din Râmnicu Vâlcea. Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că vinovat se face un bărbat în vârstă de 52 de ani, care conducea o autoutilitară. Astfel, la un moment dat, a acroşat cu partea din faţă dreapta a autovehiculului o femeie, în vârstă de 69 ani, care se deplasa pe marginea drumului în calitate de pieton. În urma impactului, femeia a fost rănită şi dusă la spital pentru îngrijiri medicale. În ceea ce îl priveşte pe conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul de faţă se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, dar şi pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Luni, 6 februarie, în jurul orei 19.00, un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a condus un autoturism, marca Dacia Logan, din direcţia Horezu – Râmnicu Vâlcea. Când a ajuns la kilometrul 185+900 de metri, a vrut să schimbe direcţia de mers spre stânga şi nu s-a asigurat. Astfel, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Audi, condus regulamentar de o femeie. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism BMW. În urma impactului, şoferiţa din Audi a fost rănită. La faţa locului a sosit un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Vâlcea care a transportat victima la spital. În acest caz se continuă cercetările. Un accident rutier uşor s-a produs pe DN 7, la Budeşti, sat Linia, în judeţul Vâlcea, în jurul orei 12.30. Conform ultimelor informaţii este vorba despre o nepăstrare a distanţei corespunzătoare în trafic, un camion cu remorcă intrând în coliziune faţă – spate cu un autoturism. Din fericire, în urma impactului nimeni nu a fost rănit, însă poliţiştii vâlceni cercetează încă la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Traficul nu a fost blocat, în zonă circulându-se în condiţii normale.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe