|marți, septembrie 26, 2017
  • Follow Us!

PR.DR. DANIEL-MERCURIE APOSTOL : “NU CRED CĂ FOLOSIREA FACEBOOK ȘI WHATSAPP ÎL POT DETURNA PE OM DE LA COMUNIUNEA CU HRISTOS, CÂND SUNT FOLOSITE CU DISCERNĂMÂNT” 

f_350_200_16777215_00_images_banner1_mercurie_1

Ceea ce se reţine cu prioritate din biografia dumneavoastră este că sunteţi preot şi călugăr, că sunteţi foarte tânăr şi că sunteţi doctor în teologie cu o lucrare despre Sfântul Simeon Noul Teolog. Acest din urmă aspect ne inspiră să vă adresăm câteva întrebări pornind de la viaţa şi învăţăturile acestui mare Sfânt.

Începem prin a vă reaminti un episod din viaţa Sfântului relatat în biografia acestuia scrisă de ucenicul său Nichita Stithatul. Mama Sfântului a venit să îl viziteze la mănăstire, iar acesta a spus: „Eu am murit acum pentru lume; cum mă voi întoarce, frate, la cele din urmă şi o voi vedea, cum spui, pe cea care m-a născut din trup ?”
Sfinţia Voastră cât şi când şi cum vă întoarceţi „la cele din lume”, la părinţi, la foştii prieteni ? A merge pe calea îmbunătăţirii înseamnă a ajunge să nu te mai întorci deloc „la cele din lume” ?
Cuvântul ,,monah” vine din limba greacă și înseamnă ,,singur”, adică se referă la cel care a ales de bunăvoie un stil de viață retras, departe de tumultul vieții cotidiene, o viață închinată lui Dumnezeu.
Cel ce este tuns în monahism începe o viață nouă, de aceea primește și un nume nou.

Călugăria este ,,botezul” prin care cel ce devine călugăr primește iertare de păcatele mărturisite și săvârșite până în acel moment și drumul pe care îl începe ca urcuș spre mântuire.

Începând o viață nouă se schimbă și relația cu părinții și frații după trup, care sunt înlocuiți cu părinții și frații duhovnicești, așa cum spune și Mântuitorul în Evanghelia după Luca cap. 8, 21: ,,Mama mea și frații Mei sunt aceștia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc pe el”.
Astfel se produce o separație clară între cele două ,,vieți”, viața din lume, dinainte de tunderea în monahism și viața monahală, îngerească. Viața monahală, îngerească este privită ca fiind superioară celei din lume și de aceea o întorcere dinspre viața monahală către viața lumească este privită ca un regres, Însuși Mântuitorul spune în Evanghelia după Luca cap. 9, 62: ,,Nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.”
Expresia ,,a te întoarce la cele din lume” înseamnă așadar o nehotărâre, un regres duhovnicesc, căci o dată ce ai luat asupra ta ,,jugul” Evangheliei lepădarea acestuia este egală cu moartea duhovnicească. Acest lucru nu înseamnă că cei care trăiesc în lume nu-L pot cunoaște pe Dumnezeu și nu se pot mântui. Un sfânt părinte face o analogie și aseamănă parcursul către mântuire cu escaladarea unui munte, astfel cei care trăiesc în lume sunt cei care aleg drumul mai lung și mai sigur, iar cei care trăiesc în mănăstiri sunt cei care folosesc drumul mai scurt dar mai primejdios.
Pentru mine personal revederea părinților nu înseamnă o întoarcere la cele lumești, o abandonare a ,,jugului” Evangheliei lui Hristos, ci pentru mine este o cinste acordată celor care mi-au dat viață, m-au crescut și m-au învățat primele noțiuni despre Dumnezeu. Dacă ei nu m-ar fi născut și crescut atunci nu ar mai fi fost posibilă nici ,,nașterea” și ,,creșterea” mea în Evanghelia lui Hristos.

În paragraful pe care l-ați citat din viața Sfântului Simeon Noul Teolog refuzul acestuia de a-și vedea mama nu arată o disprețuire a celei ce l-a născut, ci afirmația trebuie înțelesă în context, sfântul refuzând să-și vadă mama deoarece el știa că aceasta venise cu gândul să-l facă să renunțe la viața monahală și să se întoarcă la ,,cele din lume”.

A te revedea cu prietenii dinainte de călugărie nu înseamnă a te întoarce la cele ale lumii așa cum nici revederea părinților nu înseamnă o lepădare mai ales când îi ajuți pe aceștia să se apropie de Dumnezeu. În schimb ,,pericolul” pentru un tânăr monah în revederea prietenilor constă în rememorarea întâmplărilor din lume care ar putea să îl facă pe acesta să nutrească sentimente de părere de rău. Personal pot să spun că relația cu prietenii ,,din lume” s-a schimbat prin alegerea făcută de mine, nu o schimbare impusă sau forțată, ci o schimbare care a intervenit în mod natural, deoarece viața mea a trecut printr-o schimbare. După ce am fost hirotonit preot foarte multă lume, prieteni și cunoscuți, mi-au mărturisit că au văzut la mine o schimbare și nu numai o schimbare vestimentară, ci o schimbare de atitudine, de percepție, deși înainte de hirotonie nu pot spune că am avut o atitudine sau o percepție diferită asupra vieții. Eu am pus această ,,schimbare” pe care ei au văzut-o pe seama ajutorului primit prin primirea harului dumnezeiesc, pe care după hirotonie l-am simțit mai puternic, mai prezent, mai ,,viu”.
Astfel, a merge pe calea monahală înseamnă asumarea unei vieți noi, diferită față de cea ,,din lume” plină de griji și căutări. Viața monahală este o viață închinată lui Dumnezeu, o viață liniștită față de cea ,,din lume”, deoarece în viața monahală ,,vederea” lui Dumnezeu este nedistorsionată, pe când în viața ,,din lume” ,,vederea” lui Dumnezeu este blocată de griji.
În încheiere aș vrea să îl citez pe Fericitul Augustin care spunea: ,,Neliniștită este inima mea până ce nu se va sălășlui întru Tine, Doamne!”.

Am remarcat la Sfinţia Voastră un fel anume de a fi foarte rezervat, senin, echilibrat. Despre Sfântul Simeon Noul Teolog se spune că se purta duhovniceşte chiar şi în momente conflictuale, „mâniindu-se şi tulburându-se în chip nepătimaş”. Vă rugăm să ne desluşiţi adevărul psihologic pe care îl bănuim în aceste cuvinte.

Sfântul Simeon Noul Teolog a fost starețul unei mănăstiri însemnate din Constantinopol, viețuitorii acesteia fiind numeroși, din diferite medii sociale și culturale.
Din viața sfântului aflăm că la un moment dat din cauza rânduielii duhovnicești impuse de el în mănăstire o parte dintre călugări s-au revoltat și au refuzat să îi dea ascultare, plecând chiar din mănăstire. Cu toate acestea sfântul nu a deznădăjduit, ci a căutat pe fiecare dintre cei ce plecaseră și nu a renunțat până nu a convins pe fiecare dintre cei plecați să se întoarcă în mănăstire și să îi dea ascultare în toate rânduielile duhovnicești stabilite în mănăstire.
Din această întâmplare din viața Sfântului Simeon Noul Teolog vedem care trebuie să fie atitudine creștinului în fața încercărilor vieții, și că mânia și tulburarea trebuie să fie în chip nepătimaș, căci Sfântul Simeon s-a mâniat pe păcat și s-a tulburat pentru cei ce căzuseră în păcat.
Creștinul se poate mânia pe păcat, căci numai acesta îl poate despărți pe el de Mântuitorul Iisus Hristos.

Vă rugăm să vă raportaţi, ca preot, la aceste cuvinte ale Sfântului: „Eu nu sunt nicidecum vrednic când mă gândesc la demnitatea înfricoşătoare a preoţiei.”

Într-adevăr taina preoției este înfricoșătoare prin măreția responsabilității pe care o comportă.
Preotul este cel care stă și mijlocește în fața lui Dumnezeu pentru toată lumea, el este cel care dezleagă de păcate, cel care dă poporului Trupul și Sângele Mântuitorului, dar în același timp este cel care răspunde în fața lui Dumnezeu pentru fiecare suflet, din cei încredințați lui.
Am primit taina preoției la 32 de ani tocmai din cauza faptului că preoția mi s-a părut o responsabilitate mult prea mare pentru puterile mele. Am refuzat preoția până în momentul în care mi-am dat seama că fugind de răspundere și responsabilitate, fugeam de fapt de Dumnezeu. De aceea, ascultând cuvintele Domnului care spun că cel ce voiește să-L urmeze să se lepede de sine să-și ia crucea și să-i urmeze Lui m-am hotărât să îmi asum responsabilitatea preoției și să-L las pe Dumnezeu să lucreze prin mine, așa cum o face prin toți preoții Săi.

Sfântul Simeon Noul Teolog a primit de la părintele său duhovnicesc următoarea povaţă pe care vă rugăm să o analizaţi în lumina vieţii pe care o duceţi ca preot şi călugăr: „Vezi, copile, dacă vrei să te mântuieşti şi să scapi de cursele celui rău, ia seama numai la tine însuţi şi nu suferi să vorbeşti fără rost (…) ci fă-te străin şi lipsit de familiaritate faţă de orice om, ci gândindu-te la păcatele tale şi socotind pedepsele veşnice, ţine-ţi mereu mintea neîmprăştiată de cele din afară şi, păzind acestea, vei afla folos”.

Sfaturile pe care le menționați sunt valabile în special pentru călugări, dar ele sunt general valabile și pentru omul de rând.
Cuvintele Sfântului Simeon Evlaviosul, părintele duhovnicesc al Sfântului Simeon Noul Teolog, se referă la paza minții pentru a nu da prilej păcatului să se sălășluiască în ea. Paza minții se realizează în primul rând prin concentrarea ei asupra celor duhovnicești, iar vorbirea ,,fără rost” nu face decât să fie irosită puterea și concentrarea minții. De asemenea, familiaritatea prea mare față de anumite persoane duce la o scădere a vigilenței în fața păcatului. În continuare Sfântul Simeon Evlaviosul dă și remediul pentru păzirea minții și anume, gândul la păcatele săvârșite și gândul la pedepsele veșnice.
Paza minții pentru mine ca preot este un lucru ce nu trebuie neglijat, căci păcatul ia naștere mai întâi în minte și după ce își găsește loc în inimă este înfăptuit. Pentru omul din zilele noastre pare un lucru împovorător și de nesuportat ca în fiecare zi să-ți aduci aminte de păcatele tale și de pedepsele veșnice din iad dar acesta este singura modalitate pentru a-ți păzi mintea și a te feri de păcat. Gândul la păcatele săvârșite ne face să nu le mai repetăm, iar gândul la pedepsele veșnice ne arată răsplata pentru păcate.
Chiar dacă trăim într-o lume care caută zi de zi să facă viața pământească tot mai confortabilă și lipsită de orice griji, creștinul trebui să-și păzească necontenit mintea de gânduri străine și să gândească mai mult la viața veșnică.

f_350_200_16777215_00_images_banner1_mercurie_2.jpgSpune biograful despre marele Sfânt că ajungea la stări extatice în care îşi simţea trupul „subţire şi uşor”. Care sunt pentru Sfinţia Voastră, călugăr tânăr şi învăţat, trăsăturile maximei trăiri duhovniceşti ?

Din biografia Sfântului Simeon Noul Teolog aflăm că acesta a avut prima vederea a luminii dumnezeiești pe când era foarte tânăr și au continuat pe tot parcursul vieții, iar la bătrânețe deși era bolnav și slăbit și tot timpul stătea culcat atunci când se ruga se ridica cu trupul de la pământ. Toată viața Sfântului Simeon este o căutare a vederii luminii dumnezeiești, sfântul spune că cel ce se învrednicește a vedea lumina dumnezeiească în viața pământească o va vedea și în cealaltă viață.
Pentru mine ca preot maxima trăire duhovnicească este în Sfânta Liturghie, atunci când cerul se unește cu pământul și preotul slujește împreună cu îngerii lui Dumnezeu iar pâinea și vinul se transformă prin rugăciunea preotului și pogorârea Duhului Sfânt în Trupul și Sângele Mântuitorului.

Acelaşi biograf ne încredinţează că Sfântul „realizase nepătimirea, dacă a realizat-o cineva”. Revenim cu întrebarea: cum este drumul spre nepătimire al unui tânăr călugăr al zilelor noastre ?

Trebuie să precizăm mai întâi că nepătimirea sau despătimirea este starea la care omul poate ajunge prin lepădarea de sine, rugăciune și ascultare, este starea de pace și cel ce a ajuns la nepătimire nu mai păcătuiește ușor nici cu fapta, nici cu gândul.
Drumul spre nepătimire al unui călugăr din zilele noastre este același cu al unui călugăr de la anul 1000, Sfântul Simeon Noul Teolog trăind între anii 949-1022. În schimb un călugăr din zilele noastre trebuie să pună mai mult accent pe paza minții, căci lucrurile care îi pot distrage atenția sunt mai numeroase decât acum 1000 de ani. În final totul depinde de voința celui care vrea să atingă nepătimirea, desăvârșirea.

Vă consideraţi „cărunt la minte”, după o expresie genială a cuviosului Nichita Stithatul, fiind doctor în teologie la doar puţin peste 30 de ani ?

,,Cărunt la minte” adică înțelept nu este decât cel care ascultă poruncile Domnului și le împlinește pe ele, deci toți cei care-L ascultă pe Mântuitorul Iisus Hristos sunt înțelepți, adică ,,cărunți la minte”.
Faptul că am devenit doctor în teologie la 30 de ani se datorează în principal îndrumătorului meu duhovnicesc care m-a încurajat și susținut, chiar dacă la un moment dat m-am îndoit și mi s-a părut că este peste puterile mele.

Acelaşi Nichita Stithatul spunea că virtutea poate sufla în cărbunii dorinţei. „Fierbinte lucru e virtutea, în stare să sufle în cărbunii dorinţei şi să facă sufletul însuşi un foc.” Este o exprimare paradoxală dar interesantă, fiindcă astăzi dorinţele sunt multe şi nemăsurate. Vă rugăm să scoateţi la lumină ideea acestor cuvinte.

Dorința îl poate conduce pe om către Dumnezeu sau către păcat, ea este cea care îl face pe om să tindă și să dorească un lucru. Când dorința este puternică omul își încordează toate puterile spre obținerea a ceea ce dorește.
Astfel omul își poate ,,aprinde” dorința pentru obținerea unui lucru plăcut lui Dumnezeu sau a unui lucru ce îl îndepărtează pe om de Dumnezeu.
Dacă virtutea este dobândită de om atunci toate dorințele lui îl conduc către Dumnezeu.
În citatul de mai sus este vorba despre dorința după Dumnezeu, râvna, care aprinde sufletul omului, așa cum spune Mântuitorul Iisus Hristos: ,,Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie acum aprins!” (Luca 12, 49).

Părinte, am fi foarte interesați să aflăm care este viziunea Sfinției Voastre, preot și călugăr tânăr, despre tineretul de astăzi.

Având în vedere faptul că sunt și profesor la Seminarul Teologic Ortodox ,,Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea vă pot spune că tinerii generației zilelor noastre sunt diferiți față de generația seminariștilor din care am făcut parte, deși am absolvit Seminarul cu numai 12 ani în urmă.
Diferențele dintre generații cred că pornesc de la schimbarea continuă în care se află societatea, atât din punct de vedere al tehnologiei cât și din punct de vedere al mentalității.
Tinerii zilelor noastre sunt supuși zi de zi unui volum mare de informații dintre cele mai diverse. Un tânar al zilelor noastre este supus zi de zi unor nenumărate alegeri care îi pot influența decisiv dezvoltarea și evoluția sa, de aceea este nevoie mai mult ca oricând de îndrumare și consiliere pentru tineri din partea preoților, profesorilor și părinților.
În cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie pune accentul pe activitățile cu tineretul, de aceea a fost înființat și un nou sector numit Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul care încearcă să vină în ajutorul tinerilor prin programe dintre cele mai diverse.

Folosiți internetul ? Aveți cont pe Facebook ? Dar WhatsApp ?

Da, folosesc internetul, am cont de Facebook și de asemenea folosesc și aplicația ,,WhatsApp”.
Internetul îl folosesc frecvent în cadrul activităților de la birou iar prin Facebook și WhatsApp țin legătura cu prietenii aflați departe.
Nu cred că folosirea acestor mijloace de comunicare și informare îl pot deturna pe om de la țelul lui, și anume comuniunea cu Hristos, atâta timp cât ele sunt folosite cu discernământ.

Care este, în linii generale, programul zilnic al Sfinței Voastre ?

În linii generale programul meu zilnic se împarte între activitatea de la biroul din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, unde mă ocup de Sectorul Monumente și Construcții Bisericești, activitatea de profesor de la Seminarul Teologic ,,Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea și nu în ultimul rând activitatea de la Catedrala Arhiepiscopală unde sunt preot.

Aveți pasiuni ?

Pentru cel ce își închină viața lui Dumnezeu pasiunile trec pe locul al doilea. Pasiunile nu sunt un păcat decât atunci când contravin normelor morale sau atunci când acestea ajung să Îl înlocuiască pe Dumnezeu în viața omului, astfel și o pasiune nevinovată poate deveni păcat.
Ca și pasiuni pot să enumăr: citirea scrierilor Sfinților Părinți și contemplarea creației lui Dumnezeu.

Revenind la Sfântul Simeon Noul Teolog, știm că nu își făcea planuri pe timp îndelungat, lasându-se în voia lui Dumnezeu. Trăim însă un timp al controlului asupra propriului destin. Sfinția Voastră ce veți fi, ce veți deveni în timp ? Vă doriți să urcați în ierarhia ecleziastică ?

Atunci când am primit tema de doctorat nu știam prea multe despre Sfântul Simeon Noul Teolog, fiind un sfânt care nu este studiat decât superficial și în trecere, deoarece materia este vastă și trebuie parcursă într-un timp foarte scurt.
Citind viața Sfântului Simeon am aflat că acesta nu își făcea planuri pe timp îndelungat, lăsându-se în voia lui Dumnezeu, lucru pe care l-ați observat și dumneavoastră. Această atitudine a Sfântului Simeon este și atitudinea pe care trebuie să o aibă orice creștin dar în același timp acest lucru nu înseamnă nepăsare și neglijență, ci înseamnă încredere în faptul că Dumnezeu știe ce e de trebuință fiecăruia.
Urmând Sfântului Simeon nici eu nu îmi doresc o avansare în ierarhia ecleziastică, ci prefer să încerc să îmi îndeplinesc ascultările încredințate cât mai bine cu putință și să mă las în voia lui Dumnezeu Care cunoaște inimile și puterile fiecăruia, ca nu cumva ceea ce îmi doresc eu să fie peste puterile mele și spre pierzanie.

Voim să vă întrebăm direct, iar Sfinția Voastră nu se va supăra, sperăm, pe noi, ziariștii. Ați fost vreodată îndrăgostit, în sensul livresc al cuvântului ?

Nu cred că există om care să nu iubească și să nu se îndrăgostească, însă pentru mine dragostea față de Dumnezeu este mai mare decât oricare alta.

Cum ați devenit călugăr, ce procese sufletești și spirituale s-au petrecut înainte de a face acest pas uriaș ?

Cel mai greu lucru de înfăptuit pentru cel ce vrea să devină monah este lepădarea de lume și de sine.
Odată ce hotărârea a fost luată începe și transformarea într-un om nou ce se va încheia o dată cu depunerea voturilor monahale.
O dată luată hotărârea încep ispitele și presiunile, de la sine și de la lume, care au ca țintă amânarea și părăsirea hotărârii de a-ți închina viața lui Dumnezeu, aceasta este cea mai grea etapă. După asumarea voturilor monahale sufletul se liniștește datorită harului dumnezeiesc care se pogoră în ființa călugărului.

Sfântul Simeon Noul teolog l-a avut drept învățător, după cum bine știți, fiind sfinția voastră specialist în domeniu, pe Fericitul Simeon. Cine este Fericitul Simeon al Sfinției Voastre ?

Orice monah are un părinte duhovnicesc care îl pregătește pentru noua viață. Părintele meu duhovnicesc și cel care îmi călăuzește pașii în viața duhovnicească este Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

Faceți parte din echipa de consilieri tineri al ÎPS Varsanufie, iar de aici decurge întrebarea: ce înseamnă Arhiepiscopul Râmnicului pentru Eparhie, pentru tinerii care îl înconjoară şi pentru dumneavoastră personal ?

Pentru Eparhia Râmnicului, Arhiepiscopul Râmnicului este păstorul ce îi conduce pe credincioși către Dumnezeu. Pentru cei ce fac parte din echipa de consilieri Arhiepiscopul Râmnicului este înainte de toate părinte duhovnicesc și apoi Chirarh, cea mai înaltă autoritate bisericească dintr-o eparhie. Pentru mine personal Arhiepiscopul Râmnicului este de asemenea înainte de toate părinte duhovnicesc și apoi Chiriarh.

Ne pregătim să încheiem convorbirea, dar nu înainte a a vă ruga să ne spuneţi care este cartea preferată (în afara Cărţii) filmul cel mai îndrăgit, ce muzică ascultaţi (în afara celei bisericeşti).

Cartea care îmi este cea mai dragă este cea scrisă de F.Dostoievski intitulată ,,Frații Karamazov”, iar filmul preferat este filmul rusesc ,,Ostrov” al regizorului Pavel Lunghin.

Vă mulţumim şi vă asigurăm de preţuirea noastră. Totuşi, îngăduiţi o ultimă întrebare: ce este fericirea ?

Pentru mine fericirea este starea de liniște sufletească, împăcare a sufletului, iar această stare nu cuprinde sufletul decât dacă Dumnezeu vine și ,,locuiește” în el. Aceasta este fericirea adevărată și nepieritoare, căci celelate ,,fericiri” pe care le simte omul sunt trecătoare. Astfel, fericirea adevărată nu poate fi decât dobândirea vieții veșnice

.––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu („Criterii Naţionale”) şi Tiberiu Pîrnău („Ziarul de Vâlcea”) în cadrul proiectului „Preoţi de seamă ai Eparhiei Râmnicului”

––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Mă numesc Apostol Daniel, m-am născut în București în data de 29.04.1984.
Între anii 1991-1999 am urmat Școala Generală nr. 97 din București, clasele 1-8.
În anul 1999 am susținut examenul de admitere la Seminarul Teologic Ortodox din București pe care l-am absolvit în anul 2004.
În anul 2004 am susținut examenul de admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Justinian Patriarhul” din București, facultate pe care am absolvit-o în anul 2008, susținând lucrarea de licență intitulată ,,Erezia pnevmatologică și reapariția ei”, lucrare alcătuită sub îndrumarea Pr. Prof. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie.
Între anii 2008-2010 am urmat cursurile de master ale Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Justinian Patriarhul” din București, susținând dizertația de master intitulată ,,Contribuția Pr. Prof. Dumitru Stăniloae la pnevmatologia ortodoxă contemporană” lucrare alcătuită sub îndrumarea Pr. Prof. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie.
Între anii 2010-2014 am urmat cursurile de Doctorat ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, susținând în anul 2014 teza de doctorat intitulată ,,Învățături dogmatice în operele Sfântului Simeon Noul Teolog”, teză alcătuită sub îndrumarea IPS Prof. Acad. Dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei.
Între anii 2004-2014 am fost angajat în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor în postul de inspector la Serviciul Transporturi.
În anul 2014 am fost angajat în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului ca inspector al Sectorului Patrimoniu și Pictură Bisericească iar din anul 2015 am fost trecut pe postul de consilier al Sectorului Monumente și Construcții Bisericești.
Din anul 2016 sunt profesor de Teologie Dogmatică la Seminarul Teologic Ortodox ,,Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

Leave a Response