Dosar penal de abuz în serviciu în cazul pacienţilor Centrului Măciuca, ţinuţi legaţi de pat

luni, 23 ianuarie 2017

Un dosar de cercetare penală pentru abuz în serviciu a fost deschis de poliţiştii din Vâlcea în cazul pacienţilor de la Centrul de Boli Psihice din comuna Măcica, care au apărut în fotografii de presă ţinuţi legaţi de pat.

Vâlcea: Dosar penal de abuz în serviciu în cazul pacienţilor Centrului Măciuca, ţinuţi legaţi de pat (Shutterstock/ Arhiva Foto Mediafax)

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Gabriel Popescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii s-au sesizat din oficiu, dosarul fiind coordonat de procurori din Bălceşti.

„Referitor la imaginile apărute în presa locală şi centrală, care prezintă condiţiile în care sunt ţinuţi pacienţii dintr-un centru medical aflat pe raza comunei Măciuca, vă informăm că IPJ Vâlcea s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. În cauză s-a deschis dosar penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, urmând să se efectueze cercetări pentru stabilirea aspectelor semnalate”, a declarat Gabriel Popescu.

În presă au fost prezentate imagini cu pacienţi legaţi cu chingi de paturi, la Centrul de Boli Psihice Măciuca. În loc să aibă grijă de bolnavi, infirmierii preferă să lucreze la casa managerului, susţine o sursă. Întrebat despre fotografiile cu pacienţii legaţi, managerul Sergiu Smărăndoiu spune că este vorba despre o operaţiune de compromitere a sa.

Aflat în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, Centrul Măciuca se află la 20 de kilometri de Drăgăşani şi a fost fondat în 1972. Până la sfârşitul anului trecut, acolo au fost îngrijiţi 100 de pacienţi. Acum, au mai rămas doar 50 de oameni internaţi în unitatea în care nu există niciun medic şi niciun psihiatru.

În fotografii apar pacienţi încătuşaţi, în condiţii mizere, pe paturi ruginite şi saltele murdare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe