|sâmbătă, noiembrie 17, 2018
  • Follow Us!

Vremea geroasă de afară îi împinge pe vâlceni să fure cărbuni 

transport carbune

 

În data de 18 ianuarie, polițiștii vâlceni au fost prezenți în trafic, desfãșurând activitãți pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere. Cu aceastã ocazie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu l-au oprit în trafic, pe D.J. 651, pe raza comunei Stoenești, pe B.G.F., în vârstã de 34 de ani, din comuna Pãușești Mãglași, care transporta 1.500 kilograme de cãrbune cu o autoutilitarã. În urma verificãrilor efectuate, polițiștii au stabilit cã bãrbatul nu deținea documente de proveniențã și de transport pentru cantitatea de cãrbune transportatã. Acesta a fost sancționat conform legii, iar întreaga cantitate de cãrbune transportatã ilegal a fost confiscatã. În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Berbești l-au prins pe strada Principalã, din orașul Berbești, pe N.I., în vârstã de 64 de ani, din orașul Berbești, care transporta 300 kilograme de cãrbune cu un atelaj hipo, fãrã a deține documente de proveniențã ori de transport pentru marfa transportatã Față de N.I. a fost luatã mãsura sancționãrii contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activitãți de producție, comerț sau servicii ilicite, iar cantitatea de cãrbune a fost confiscată.

 

Leave a Response